Ce se întâmplă cu prețurile la benzină și motorină. Virgil Popescu a făcut anunțul astăzi, 19 ianuarie

Ce se întâmplă cu prețurile la benzină și motorină. Virgil Popescu a făcut anunțul astăzi, 19 ianuarieSursa: arhiva EVZ

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, miercuri seară, că a observat creșterea prețurilor la carburanți. Acesta a promis că statul urmează să intervină dacă situația nu se schimbă.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că prețurile la carburanți au crescut, dar a garantat că situația este ținută sub control. Acesta a mai promis că statul va interveni şi în acest sector.

”Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, până la urmă şi carburanţii sunt pe piaţa de energie. Acolo am observat o fluctuaţie a preţului carburanţilor, în funcţie de cotaţia petrolului. Acum, e adevărat, cotaţia este la cel mai mare preţ din ultimii şapte ani de zile. Eu când trec spre casă, trec pe lângă multe staţii şi memoria vizuală îmi permite să reţin cifre. Da, este o cotaţie mare acuma. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, preţurile erau sub şase lei, acum sunt peste şase lei”, a declarat Virgil Popescu.

Ce se va întâmpla cu prețul la carburanți?

”Urmărim cu atenţie şi, dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri. Nu am văzut în ultimii ani de zile să vorbim de preţuri reglementate la carburanţi, piaţa s-a autoreglat la un moment dat. Să nu uităm că noi am scos acciza de la carburanţi în urmă cu doi ani, deci practic am avut o ieftinire a preţului la carburanţi”, a mai precizat Popescu.

Ministrul energiei, Virgil Daniel Popescu.

Virgil Popescu a mai garantat că România are rezerve de petrol, dar măsurile vor fi anunțate doar dacă prețurile vor crește mai mult.

”România are rezerve de petrol, nu are suficient petrol cât are nevoie de consum, se mai importă petrol din Kazahstan. Rompetrol de acolo aduce petrolul, dar şi când a fost problemă cu rafinăria de la Petromidia, nu am avut probleme cu aprovizionarea. deci importurile au suplinit această producţie, cum nici preţurile, era o speculaţie că vor creşte preţurile din lipsă de producţie, nici preţul nu a explodat. Poate a fost o uşoară reaşezare a preţurilor, dar preţul nu a explodat. deci urmărim toată piaţa şi de carburanţi şi dacă va fi nevoie, vom lua măsuri”, a mai declarat Virgil Popescu.

La începutul pandemiei prețurile erau sub șase lei pe litru, atât la motorină, cât și la benzină, iar acum prețul mediu depășește 6,50 lei, potrivit news.ro

Ne puteți urmări și pe Google News