Ce se întâmplă cu medalia Anei Bărbosu. Avocatul a clarificat situația

Ce se întâmplă cu medalia Anei Bărbosu. Avocatul a clarificat situațiaAna Maria Bărbosu. Sursă foto: Facebook

Deși Jocurile Olimpice de la Paris s-au încheiat în 2024, disputa legată de medalia de bronz din finala de la sol, feminin, continuă să producă ecouri și în 2026, potrivit AS.

Cazul care o are în prim-plan pe gimnasta română Ana Bărbosu a intrat într-o nouă etapă juridică, după ce Tribunalul Federal Elvețian a decis retrimiterea dosarului spre reanalizare, ca urmare a unor probe suplimentare depuse de partea americană/

Scandalul de la Jocurile Olimpice continuă

Hotărârea vine după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) stabilise anterior acordarea medaliei sportivei din România. Decizia nu a fost însă una definitivă, iar avocații americani au solicitat revizuirea ei, invocând elemente noi, printre care și o filmare apărută într-o producție documentară difuzată de Netflix, ce surprinde momente-cheie din concursul olimpic.

Ana Maria Bărbosu

Ana Maria Bărbosu. Sursă foto: Instagram

Avocatul Anei Bărbosu, Sabin Gherdan, a clarificat situația actuală a trofeului, subliniind că sportiva română nu a fost lipsită de medalie. Potrivit acestuia, Tribunalul Federal Elvețian nu a decis retragerea distincției, ci doar a admis cererea de rejudecare a speței. În același timp, nici gimnasta americană Jordan Chiles nu a fost obligată să returneze medalia primită inițial.

Ce spune avocatul Anei Bărbosu

În acest moment, ambele sportive se află într-o situație juridică atipică, fiecare având o medalie de bronz, în așteptarea unei hotărâri finale. Avocatul româncei susține că șansele Anei Bărbosu de a rămâne în posesia distincției sunt comparabile cu cele existente înainte de decizia recentă și că procesul nu pornește de la zero.

Ana Barbosu

Ana Barbosu / sursa foto: captură video

Procedural, dosarul va reveni pe masa TAS, iar un verdict ar putea fi pronunțat pe parcursul acestui an. Totuși, există posibilitatea ca litigiul să se prelungească și în 2027, în cazul în care una dintre părți va contesta din nou decizia în fața instanței federale elvețiene. În prezent, părțile implicate sunt Federația Română de Gimnastică și Ana Bărbosu, de o parte, și structurile sportive americane, de cealaltă.

Alte cazuri similare s-au rezolvat

În paralel, alte cazuri similare apărute după Jocurile Olimpice au fost deja închise definitiv. De exemplu, demersurile juridice inițiate în numele gimnastei Sabrina Maneca-Voinea au fost respinse, fără posibilitatea reluării procedurii.

Antrenorul lotului național feminin, Nicolae Forminte, a adoptat o poziție rezervată, amintind de forța juridică a sistemului american. Mesajul său pentru sportivă a fost însă unul clar: dincolo de deciziile instanțelor, valoarea performanței rămâne incontestabilă pentru cea care a obținut-o.