Ca orice om care nu mai poate să mănânce cina în oraș, am urmărit cele două declarații de după aflarea rezultatului alegerilor ale lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban.

Orban și-a dat demisia din funcția de prim-ministru, dar a anunțat că va participa la negocierile viitorului cabinet. Probabil, aș adăuga eu.

Un lucru mi-a atras atenția în spusele proaspăt demisionarului: ”Obiectivul pe care îl am e de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. (…) Voi fi implicat în negocierile pentru formarea unui guvern care să utilizeze toate resursele și oportunitățile.”

Mi-a atras atenția cuvântul ”obiectiv”. Declarația a fost făcută la ora 19.10. Nu trecuse mult de când îl auzisem la altcineva.

La ora 18.00, de la Cotroceni, președintele Iohannis declarase, printer altele: ”Este clar, dacă adunăm aceste rezultate, că centru-dreapta, partidele de centru-dreapta, au obținut peste 50% dintre voturile valabil exprimate. Pot să vă spun că acesta a fost obiectivul meu și din acest motiv a trebuit să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni. În acest fel PSD poate să rămână în afara deciziei politice. ”

Din această succesiune de declarații eu înțeleg că obiectivul lui Iohannis era format din două componente: obținerea unor procente de către USR-PLUS și PNL care să le permit guvernarea și, a doua, să țină PSD în afara deciziei politice.

Ca să se realizeze a doua parte, partenerii de la USR-PLUS e clar că își făcuseră de mult o țintă din Ludovic Orban, ca premier, și că îl considerau responsabil pentru o parte din campania cu scântei între cele două partide. Blocau useriștii negocierile pentru un nume?

Ca să demareze negocieri reale pentru formarea unui guvern era nevoie de plecarea lui Orban? Să se facă o nouă nominalizare, fie chiar a treia (sau a patra) a lui Orban, doar pentru a se da aparența unui nou început, ”fără PSD în decizia politică”?

Cui folosește un astfel de spectacol al unei iluzorii ”ruperi de trecut”? Dacă e să fie desemnat Siegfried Mureșan, Nicolae Ciucă, Iulian Dumitrescu sau Ludovic Orban, era nevoie ca locul să fie gol? Normal că nu.

Cum stătea Orban în calea obiectivelor dacă era pe funcție?

Putea, cel mult, să îngreuneze desemnarea în partid a unui alt candidat pentru poziția de prim-ministru, dar să fie o piedică reală nicidecum. Pârghiile sale guvernamentale sunt limitate. Când se apropie sfârșitul de mandate ofertele făcute celor din jur sunt puține și de scurtă durată. Din acest punct de vedere, demisia lui Orban pare efectul unui joc de orgolii.

Nu numai USR-PLUS avea nevoie de demisia lui Ludovic Orban, ci și președintele. După mine, succesul PSD avea nevoie de un vinovat și pentru alegerea acestuia lista are doar două nume: ”din pălărie” a fost extras Orban. Al doilea, oricum, era cel care avea pălăria.

Pentru asumarea insuccesului, sursele vorbesc despre ”răsplătirea” sa cu președinția Camerei Deputaților. Nu e un schimb rău, cu o singură condiție, dacă nu ți se cere, ca supliment, și șefia partidului.

Din acel moment, rămâi singur, cu un singur avantaj, imunitatea parlamentară.