Ce pățești dacă scrii sau desenezi simboluri pe steagul României. Legea a fost adoptată

Ce pățești dacă scrii sau desenezi simboluri pe steagul României. Legea a fost adoptată sursă foto: Arhiva EvZ

Camera Deputaților a votat un proiect de lege prin care a fost definită noțiunea de drapel de stat al României. Prin această nouă lege, este interzisă orice altă adăugire peste cele trei culori, roșu, galben și albastru.

Cu majoritate de voturi, 207 parlamentari au votat pentru, Camera Deputaților a decis că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

”Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”, se arată în proiectul de lege adoptat azi.

După acest vot, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică trebuie să modifice și să completează Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lovitură pentru AUR

La începutul lunii mai, liderul Alianței pentru Unitatea Românilor a explicat că drapelul partidului politic este cel național, peste care a fost suprapusă sigla partidului.

”Steagul nostru de partid este albastru, galben, roșu, cu sigla noastră. Este perfect legal, perfect normal”, a declarat George Simion, președintele AUR.

Senatorul AUR, Claudiu Târziu a explicat că steagul partidului, nu are aceleași dimensiuni ca și drapelul național, și că folosirea simbolurilor naționale nu poate fi decât o chestiune de mândrie națională.

”E un steag de partid, în culorile tricolorului, dar dimensiunile nu sunt cele ale drapelului așa cum este prevăzut în legislație. Din culorile naționale am făcut și steag de partid. Nu e doar sigla noastră, pe unele dintre ele steaguri sunt și valorile noastre. Că la noi drapelul național e făcut în fel și chip și nu este onorat de nimeni, din păcate, asta e o realitate. Dacă noi vrem să onorăm culorile naționale, suntem puși la stâlpul infamiei, că, uite, ce am făcut noi, că am folosit steagul național în interes de partid. Nu, nici vorbă. Pur și simplu, trebuie să mărturisim și noi aceste culori, care au o simbolistică aparte. Ni le-am asumat nu pentru a aduce o atingere drapelului național. Avem și drapelul României arborat, așa cum se cade. Chiar și în cabinetele noastre parlamentare, și eu, și George, avem drapelul fără nici un fel de text pe el”, a declarat Claudiu Târziu.

Cum arată Drapelul de Stat

Legea impune ca drapelul de stat al României se arborează permanent pe clădirile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional, ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

De asemenea, este bine de știut că drapelul României se arborează temporar cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară sau cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee.