Ce nu suportă Mircea Radu de Paște. Mesajul dur al prezentatorului
- Emma Cristescu
- 16 aprilie 2023, 13:50
Mircea Radu a declarat că nu poate înțelege unele obiceiuri de Paște și de ce oamenii complică lucrurile. Prezentatorul consideră că totul este un clișeu vag și trist.
Prezentatorul TV Mircea Radu a declarat că nu poate înțelege urările lungi de Paște și că românii ar putea spune doara un sincer „Hristos a Înviat”. El a mai spus că nu vede rostul mesajelor sau pozelor cu iepurași și că totul este un clișeu trist.
„Din ecrane, megafoane și broșuri mi se urează în buclă „Sărbători Fericite!” - apoi, scrise mai mic, prețurile la miel, vin și cozonac. E cam ca la cârciumă doar că acolo nu e cu ouă multicolore și iepuraș (oare n-ar trebui scris cu i mare, ca Iisus?)”, a spus Mircea Radu, pe pagina sa de Facebook. Prezentatorul a făcut referire și la expresia „alături de cei dragi”.
„Oriunde întorc capul dau de trâmbițe ce vestesc bucuria și speranța, toate-s la liber zilele-astea și poți lua câte vrei, deci și tu!, și tu!, chiar și tu!, toate curg în valuri și sunt așa de multe încât n-o să le poți duce singur; de aceea condiția e să fii “alături de cei dragi”(ce clișeu vag și trist, cunosc atâția singuri care ar merita să se bucure).
Mie mi se pare aiurea tot bâlciul ăsta al urărilor, chiar comic, dar, na, eu râd la tot felul de situații pe care alții le iau în serios. Că dacă ar fi după mine, într-o lume atât de șuchie n-ar fi de spus decât “Hristos a înviat!” - nu e nimic mai liniștitor”, a concluzionat Mircea Radu pe Facebook.
Mircea Radu și-a schimbat viața
După ani întregi în televiziune, Mircea Radu s-a mutat la Piatra Neamț, acolo unde soția lui, cu 20 de ani mai tânără decât el, este medic oncolog. Acesta oferă consilieră juridică și se ocupă de gospodărie.
„Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru.
Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit. Aici mai am multe taine de desluşit. Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta”, a dezvăluit fostul prezentator tv.