„Ce nu știți despre viața parlamentară”: Plecat de la guvernare, Năsui „denunță” colegii. Peste 60.000 de euro în plus la salariu

„Ce nu știți despre viața parlamentară”: Plecat de la guvernare, Năsui „denunță” colegii. Peste 60.000 de euro în plus la salariu Sursa foto: EEC/Răzvan Vălcăneanțu

După ce a părăsit scaunul de ministru al Economiei, Claudiu Năsui pare că dă din coate pentru a-și face loc printre mulțime. Adoptând retorica de „denunț” a partidului, anunțată chiar de către președintele USR, deputatul vorbește despre secretele bănoase ale vieții parlamentare și felul în care guvernanții își îndeasă în buzunare sume care, de altfel, sunt de netrecut cu vederea.

„Ce probabil nu știți despre viața parlamentară” dezvăluie, vineri, 10 decembrie, Claudiu Năsui. Fostul ministru al Economiei susține că există guvernanți care încasează diurna de cazare deoarece și-au mutat domiciliul într-un alt județ.

Pe fondul acestui aspect, parlamentarii încasează sume fabuloase de bani, acordate suplimentar față de salariul propriu-zis. Iar asta în condițiile în care politicienii continuă să locuiască în Capitală, spune USR-istul Claudiu Năsui.

Claudiu Năsui: Cum încasează parlamentarii români 60.000 de euro neimpozabili/mandat

„Cum faci 60.000 de euro neimpozabili pe mandat (fără salariu). (...) Singurii care primesc diurnele acelea de cazare, de 4.600 de lei pe lună, sunt parlamentarii care nu au domiciliul în București sau Ilfov. Însă, există parlamentari de București și Ilfov care își mută domiciliul în alt județ doar ca să beneficieze de diurna de cazare. Ei locuiesc evident tot în București, dar primesc 4.600 de lei ca să își găsească un loc unde să stea cu chirie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ironia mai mare este că nu contează dacă stau cu chirie sau nu. Banii oricum ăia îi iau. Cash. Înseamnă 1.000 de euro în plus pe lună. Bani neimpozitați pentru că diurnele la stat nu se impozitează. Pe un mandat întreg, înseamnă 60.000 de euro în plus față de salariu și toate celelalte beneficii”, a scris fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, pe pagina sa de Facebook.

Deputații PNL și AUR se întrec în bijuterii de lux și obiecte de artă

În altă ordine de idei, aleșii României par a fi destul de înstăriți. Cel puțin, asta demonstrează declarațiile de avere ale acestora. Politicienii români au investit în terenuri, case sau obiecte de artă.

De exemplu, Maria Gabriela Horga, deputat din partea Partidului Național Liberal (PNL), practic fără activitate parlamentară foarte vizibilă, deține bijuterii din aur și ceasuri în valoare totală de 110.000 de euro. Marian Crușoveanu, la rândul său deputat PNL, deține bijuterii din aur și pietre prețioase în valoare de 30.000 de euro, ceasuri în valoare de 30.000 de euro și obiecte de artă din bronz în valoare de 4.000 de euro

Tot la capitolul deputați, s-au făcut remarcați și politicienii AUR. Gianina Șerban are, de exemplu, bijuterii în valoare de 18.000 de euro. Antonio Andrușceac deține o colecție de pictură în valoare de 14.000 de euro, una numismatică în valoare de 10.000 de euro și o colecție de carte veche în valoare de 12.000 de euro.