Ce nu-l prea îmbie pe Ponta să meargă la Washington: ninsoarea şi…lista săracă de întâlniri peste ocean
- Marius Vulpe
- 13 februarie 2012, 21:49
Crin Antonescu a spus Pas, iar pentru social-democratul Victor Ponta vizita peste ocean nu-l mai îmbie ca odinioară. Lucrul este de înţeles de altfel: lobby-ul pentru o vizită strălucitoare, de imagine, presărată cu întâlniri la cel mai înalt nivel s-a soldat cu un eșec. Confruntat cu lista anemică cu vizitele şi discuţiile programate, liderul liberal a zis pas. Conform unor surse din cadrul USL, interlocutorii lui Ponta urmează a fi doar politicieni din eşaloanele inferioare ale Partidului Democrat sau ale Casei Albe sau șefi de cabinet trimiși politicos la întâlniri de Hillary Cliton sau Joe Biden.
"Vreau însă să precizez că este o vizită discutată cu ambasada SUA. Nu e nici vizită de plăcere şi nici nu e prin cine ştie ce alte structuri, ci prin ambasada SUA şi Ambasada României la Washington", a explicat astăzi Ponta. Deşi Ponta cu Antonescu ar fi dorit să înregistreze un succes de imagine peste ocean prin discuţii cu vicepreşedintele Joe Biden sau secretarul de stat, Hillary Clinton, cei doi lideri USL nu s-au ales în agendă decât cu întrevederi cu şefii de cabinet ai acestuia. Nici în zona Partidului Democrat, lobby-ul făcut nu a adus întâlnirile mult-visate: doar câţiva congresmeni şi senatori au spus poftei de discuţii manifestate de liderii USL. În faţa evidenţei, Antonescu a spus pas, preferând să-l mandateze pe liberalul Corneliu Dobriţoiu, responsabilul USL pe Apărare, să-l însoţească în călătorie pe partenerul de la PSD. Ponta l-a mai luat în această vizită şi pe senatorul PSD, Titus Corlăţean, bun pe partea de externe. Călătoria lui Corlăţean peste Ocean poate fi socotită o recompensă a Uniunii Social Democrate pentru contactele pe care a reuşit să le stabilească şi uşile pe care a izbutit să le deschidă în Statele Unite.