Ce mai face omul care a lansat melodia ce a isterizat România la mijlocul anilor 90. S-a umplut de bani, dar soarta l-a lovit din plin

Ce mai face omul care a lansat melodia ce a isterizat România la mijlocul anilor 90. S-a umplut de bani, dar soarta l-a lovit din plin Sursa: Arhiva EVZ

Omul care a lansat melodia ce a isterizat România la mijlocul anilor 90 a reușit să atragă simpatia oamenilor, dar nu pentru mult timp. Viața lui s-a schimbat radical de când a ieșit din lumina reflectoarelor.

Piesa lui Marius Dragomir, „Party in Transylvania”, a fost ascultată de toată România, iar asta nu l-a scăpat de problemele financiare și personale. După un succes formidabil, artistul s-a confruntat cu un divorț scandalos, un infarct violent prin care a trecut în urmă cu 10 ani și o criză financiară gravă. Din cauza acestor situații neplăcute, el a fost nevoit să renunțe la faimă.

El a mai spus problemele sale de sănătate au început după ce a divorțat de prima soție, Nadia, cu care are doi copii. Marius Dragomir a cerut ajutor financiar și colegilor de breaslă, dar fără rezultat. Cu toate astea, solistul a fost uns membru cu drepturi al Ordinului Cavalerilor Teutoni. Ceremonia a avut loc în Praznicul Adormirii Maicii Domnului, de Sfânta Maria.

„A avut loc înnobilarea și intrarea în Ordinul Teuton al României a Maestrului MARIUS DRAGOMIR și a Doamnei Sale, Nicoleta Dragomir. Emoțiile au fost pe măsură atât pentru Frații și Surorile care au participat cât și pentru cei doi Postulanti.

Ne puteți urmări și pe Google News

După numirea lor în calitate de Nobil Cavaler și Nobilă Doamnă a Ordinului Teuton, a avut loc Agapa Frățească”, a fost mesajul organizației sub care a găsit sprijin și ocrotire Marius Dragomir, citează Money.ro.

O mulțime de probleme după un succes formidabil

Nu doar divorțul și problemele financiare l-au marcat pe artist. Pe 25 decembrie 2021, Marius Dragomir și-a pierdut mama chiar în ziua de Crăciun. Tragica veste a fost anunțată de actuala soție. „Drum lin către stele, Mutter. Soacra mea. Ruzalie Dragomir”, scria pe Facebook la vremea aceea.

Marius și-a găsit liniștea lângă Nicoleta, femeia cu care s-a căsătorit în noiembrie 2018, după 17 ani de relație. El a declarat că voia de multă vreme să facă nuntă, dar că problemele de sănătate și-au spus cuvântul.

„Am ales special 23 septembrie, pentru că este ziua noastră, acum 17 ani, pe 23 septembrie ne-am cunoscut și, în 2015, tot pe 23 septembrie, am făcut cununia civilă. Am așteptat 3 ani până să ne unim și în fața Domnului, pentru că eu am avut ceva probleme de sănătate, însă acum lucrurile au început să fie mai bune, așa că, alături de câțiva prieteni, am făcut și acest pas”, povestea artistul.