Ce le pregătește Guvernul celor care nu respectă această regulă

Ce le pregătește Guvernul celor care nu respectă această regulă

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, că și după trecerea stării de urgență vor exista amenzi pentru nerespectarea planului de măsuri privind răspândirea noului coronavirus.

După starea de urgență, cel mai probabil, președintele României Klaus Iohannis va decreta starea de alertă. Premierul Orban a spus că așteaptă ca Parlamentul României să dezbată și să aprobe în regim de urgență legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, adoptat luni de Guvern.

”Am încredere că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect de lege care a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi şi că va fi adoptat în cel mai scurt timp, astfel încât să intre în vigoare. Noi aşteptăm decizia Curţii Constituţionale de miercuri ca urmare a sesizării depuse de Avocatul Poporului şi, funcţie de această decizie, vom corecta actul normativ care reglementează starea de urgenţă printr-o ordonanţă astfel încât să lăsăm totuşi anumite instrumente privitoare la aplicarea regulilor imediat la ieşirea din starea de urgenţă.

Probabil nu vom putea da amenzi, dar regulile vor fi stabilite prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a afirmat Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

După data de 15 mai, când starea de urgență va fi ridicată, Guvernul ar dori aplicarea de amenzi pentru cei care refuză să poartă măști de protecție. ”Cu siguranţă va exista în timp o sancţiune, dar cred că lucrurile trebuie să se dezvolte gradual, nu trebuie să ne apucăm să sancţionăm oamenii. Trebuie ca oamenii să se obişnuiască cu purtatul măştii şi angajatori să asigure măşti pentru personal”, a mai afirmat Ludovic Orban.

În prezent, la nivelul Guvernului României au fost autorizați 23 de producători de măști de protecție, cu trei pliuri, care asigură un factor de protecție de 80 la sută. Orban a mai spus că Ministerul Educației va cumpăra masiv măști de protecție care să fie purtate de elevi.