Ce i-a transmis Messi lui Zidane, înainte de „El Clasico”: „Știa asta de când a revenit”
- Alexandru Toader
- 17 decembrie 2019, 15:27
Lionel Messi a prefațat marele duel Barcelona - Real Madrid, care va avea loc mâine, de la ora 22:00 (în direct la Digi Sport 1, TV Telekom Sport și Look Plus)
După ce a fost premiat de Marca pentru sezonul 2018-2019 (golgheter pentru a 6-a oară), argentinianul Lionel Messi a vorbit despre „El Clasico” și a ținut să-i transmită un mesaj clar lui Zinedine Zidane, tehnicianul lui Real Madrid.
„Când jucăm pe « Bernabeu» avem multe spații pentru că adversarii ne atacă. Real e echipa gazdă și fanii o împing de la spate. Pe Camp Nou e alt tip de meci. Cei de la Real stau mai în spate și pleacă pe contraatac. E mai complicat pentru noi.
Da, e surprinzător că Zidane e criticat. Dar cei care suntem la cluburile mari știm că e normal. Lumea uită repede ce s-a obținut în trecut și are pretenții în fiecare zi.
Cu siguranță că Zidane știa, în momentul în care s-a întors, că cele trei Ligi ale Campionilor câștigate nu mai sunt importante și că lumea are pretenții. Antrenorii și jucătorii de la echipele mari știu că sunt în alertă în fiecare zi”, a declarat Leo Messi.