De la introducerea programului de susţinere a sistemului bancar american, de 700 miliarde de dolari, în octombrie anul trecut, instituţiile de credit care au beneficiat de infuzii de capital din partea statului au majorat tarifele pentru tranzacţii de şi au ridicat dobânzile percepute pentru operaţiunile realizate prin cărţi de credit, scrie Wall Street Journal (WSJ), citat de Mediafax.
Totodată, băncile americane au continuat să acorde împrumuturi criticate drept "prădătoare" de activiştii pentru drepturile consumatorilor.
Acest comportament a făcut ca autorităţile americane să declanşeze o investigaţie în jurul practicilor de credit ale băncilor care au încasat fonduri publice, în urma unui val de plângeri din partea consumatorilor privind majorări puternice ale dobânzilor şi comisioanelor.
Programul introdus în toamna anului trecut are ca scop deblocarea sistemului de credite.
Bank of America, cea mai mare bancă americană, a transmis săptămâna trecută mai multor clienţi că dobânzile pentru operaţiunile derulate prin cărţi de credit se vor dubla, la 14%.
Citigroup, o altă instituţie de credit care a încasat ajutoare de stat, în valoare de 50 de miliarde de dolari, încearcă să convingă consumatorii să ia credite la dobânzi foarte ridicate.
Raport privind creditarea
Comisia din Congresul SUA care supraveghează programul de susţinere a sistemului bancar a anunţat că elaborează un raport în care va examina şi prezenta practicile inadecvate de creditare şi împrumuturile nepotrivite realizate de bănci incluse care au primit ajutoare de stat.
La rândul lor, băncile susţin că majorează comisioanele şi dobânzile pentru a recupera o parte din costurile generate de creditele neperformante acumulate pe parcursul crizei financiare.