Starea de epuizare excesivă trădează boli de inimă, tensiune scăzută, probleme cu tiroida, diabet şi depresie. În anumite cazuri, ea poate semnala chiar şi alergii alimentare sau infecţii urinare.
În orice moment, cinci din zece oameni se simt obosiţi. Oboseala poate fi semn că nu dormiţi suficient sau că mâncaţi prea multe dulciuri care au ca efect fluctuaţiile de energie. Dacă vă odihniţi suficient şi mâncaţi echilibrat, dar sunteţi veşnic adormit, e cazul să vă faceţi investigaţii. Oboseala poate ascunde de la anemii, boli de somn, cardiovasculare, tiroidiene, până la infecţii urinare, alergii şi depresii.
1. Apnee de somn Dacă dormiţi destul, dar vă simţiţi obosit, e posibil să suferiţi de apnee. "Respiraţia se opreşte la intervale regulate în timp ce vă odihniţi, ceea ce vă trezeşte pe moment şi vă fragmentează somnul. Sforăitul, somnolenţa diurnă excesivă (în timpul meselor, conversaţiilor sau şofatului) sunt principalele simptome", explică dr. Emilia Ciomu, specialist în somnologie.
2. Anemie Anemia este principala cauză de oboseală la femei, pentru că în timpul menstruaţiei ele pierd cantităţi mari de fier. Mineralul ajută la sinteza de globule roşii care transportă oxigenul din sânge în ţesuturi şi organe. O cantitate prea mică de fier înseamnă automat o oxigenare deficitară a ţesuturilor, deci oboseală şi paloare. Sunt indicate suplimente cu fier, dar şi alimente bogate în acest mineral: carne, ficat, crustacee, mazăre şi cereale îmbogăţite cu fier.
3. Diabet În cazul diabeticilor, cantităţi mari de zahăr rămân în sânge în loc să meargă în celule, unde să fie convertite în energie. Ca atare, organismul rămâne fără energie. Tratamentul diabetului include, pe lângă medicamentele care reglează nivelul glicemiei, schimbarea stilului de viaţă (reducerea grăsimilor şi a glucidelor) şi exerciţii fizice moderate.
4. Hipotiroidie Glanda tiroidă, situată la baza gâtului, reglează metabolismul şi viteza cu care corpul converteşte nutrienţii din alimente în energie. Atunci când glanda este mai puţin activă (hipoactivă) şi metabolismul fun cţionează prea lent, începe să se resimtă oboseala şi câştigaţi în greutate.
5. Boli de inimă Dacă resimţiţi stare de slăbiciune în timp ce vă desfăşuraţi activităţile fizice obişnuite, este posibil să suferiţi de boli de inimă, cum ar fi cardiopatia ischemică, o boală a muşchiului inimii. "Pereţii acesteia se subţiază, mai ales cei din ventriculul stâng, principala cameră de pompare a sângelui. Drept rezultat, inima nu mai irigă bine organismul cu sânge. Tratamentul potrivit şi schimbările stilului de viaţă pot ţine afecţiunea sub control", spune conf. dr. Florin Mitu, medic cardiolog.
6. Tensiune mică Cele mai frecvente simptome ale hipotensiunii sunt oboseala, ameţelile, tulburările de echilibru, transpiraţiile, senzaţia de leşin sau chiar leşinul. "De regulă, tensiunea scade în caz de deshidratare, boli cardiace sau pe sistem nervos", subliniază cardiologul.
ALTE AFECŢIUNI Oboseala după masă, semn de alergii
7. Infecţii urinare Infecţiile urinare nu au întotdeauna simptome clare, usturimi şi senzaţie de arsură, însă pot epuiza organismul.
8. Alergii alimentare Dacă resimţiţi oboseală mai ales după masă, puteţi suferi de o alergie mai uşoară, care nu provoacă urticarie sau alte reacţii alergice.
9. Deshidratarea Oboseala poate fi primul semn că v-aţi deshidratat.
10. Depresia Se resimte şi fizic, prin oboseală, letargie, dureri de cap şi lipsa apetitului. CITIŢI ŞI:
- Cum să tratezi astenia de toamnă