Ce ascunde Mascarada epidemiei cu Covid-19?

Ce ascunde Mascarada epidemiei cu Covid-19?

Suntem în plin film apocaliptic prost.

Coronavirusul, sau pe numele său științific Covid-19, este mai puțin periculos decât gripa de sezon, arată datele statistice.

Mortalitatea sa este de circa 2,5%, și aproape exclusiv la persoane care suferă și de alte maladii și au organismul foarte slăbit.

Covid-19 are codul genetic asemănător în proporție de 80-90% cu cel al SARS (Sindromul Respirator Acut Sever). Epidemia cu SARS din 2002 – 2003 a cuprins 29 de țări, s-au înregistrat 8096 de cazuri, și a avut o rată a mortalității de 9,6%.

Ne puteți urmări și pe Google News

România a înregistrat 20 de cazuri de SARS, toate tratate la Matei Balș, și nici un deces.

Nici la noi, nici în lume, SARS nu a provocat nebunia de acum.

O epidemie mai recentă la nivel mondial a fost cea cu MERS (Sindromul Respirator al Orientului Mijlociu). Coronavirusul MERS a apărut în 2012 și s-au înregistrat 2494 de cazuri în 27 de țări, cu 858 decese. Așadar o mortalitate de peste 30%!

Cazuri sporadice se înregistrează și astăzi, dar din 2012 până azi nu s-a înregistrat nici o isterie legată de MERS.

Singura isterie comparabilă de care îmi aduc aminte este cea a gripei aviare H5N1 din țara noastră, în 2005-2006. Hecatomba găinilor amețite cu butelia de aragaz și apoi îngropate de vii cu buldozerul în gropi comune.

Personajul principal de atunci al isteriei era Adrian Streinu-Cercel. Pe 21 iulie 2006, în cadrul unui seminar, acesta anunța apocalipsa. Nu la găini, ci la oameni:

„Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4-5 luni, se pot îmbolnăvi până la 4 milioane (!) de români, iar 2 milioane (!!!) dintre aceștia vor muri. Oamenii trebuie să știe că ne așteptăm la un virus foarte agresiv”, spunea Streinu-Cercel.

Iar Florin Popovici, epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică București adăuga la fel de catastrofic:

„Având în vedere să se estimează atâtea decese, trebuie să știm cu exactitate care este capacitatea morgilor și câte paturi cu ventilație avem în spitale. Trebuie să ne preocupăm și de procurarea sacilor pentru cadavre. Va trebui să avem grijă și de persoanele care lucrează în domeniul gazelor, al electricității și chiar de persoanele care vor săpa gropi în cimitire.”

În 2009, cu ocazia gripei porcine, Adrian Streinu-Cercel recidiva, ce e drept ceva mai ponderat: prezent la Antena 3, el a estimat că noua maladie poate provoca între 3300 și 6000 de decese la oameni.

Astăzi, Streinu-Cercel ne liniștește - „Coronavirusul este de 10 ori mai slab decât virusul gripal” – și ne dă calm lecții de spălat pe mâini și de folosit toaleta.

Și atunci, din nou, de unde toată isteria aceasta, nu doar în România, ci pe toată planeta (cei din emisfera sudică au fost avertizați că la vară Covid se va oploși la ei)?