Cazul Caracal. Probă incredibilă! Cineva din Poliția Română suna pe telefoanele Luizei şi ale lui Dincă, după răpirea fetei

Cazul Caracal. Probă incredibilă! Cineva din Poliția Română suna pe telefoanele Luizei şi ale lui Dincă, după răpirea fetei

Am informat într-un articol anterior, în exclusivitate, că telefonul Luizei Melencu, despre care procurorii spun că a fost ucisă de Gheorghe Dincă, a fost folosit de cineva și după răpirea fetei. Dincă declarase că a aruncat mobilul Luizei pe câmp, la scurt timp după ce aceasta s-a urcat la el în mașină. Dincă minte. Cotinuăm seria dezvăluirilor incendiare.

Poliţia reacţionează abia după o lună. Procurorul Vasilescu după două

Abia la o lună de zile după ce Dincă şi-a cumpărat telefonul cu noua cartelă, adică pe 15 mai 2019, Poliţia Dolj reuşeşte să facă lista cu cele 180 de contacte. A doua zi, pe 16 mai, înaintează acest document esenţial către Poliţia Coşoveni, acolo unde se instrumenta dosarul dispariţiei Luizei Melencu. A doua zi, pe 17 mai, Poliţia Coşoveni înaintează acest document procurorului de caz, Liviu Vasilescu, la DIICOT Dolj.

Liviu Vasilescu însă „uită” timp de două luni de zile de lista cu apeluri. Abia după două luni înaintează Tribunalului Dolj o adresă prin care cere ca acesta să decidă ca DOS să stabilească mişcarea cartelei 312, cumpărată de Dincă o dată cu noul telefon. Nu pomeneşte însă nimic de mesajele primite de la IGPR. Mai mult, spune că pe această cartelă nu s-au primit decât două apeluri de când a fost cumpărată. Şi ele erau 180.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dincă vorbeşte cu IGPR-ul şi în timpul percheziţiei, după răpirea Alexandrei Măceșanu

Pe data de 26 iulie, se sparge buba cu cea de-a doua răpită, Alexandra Măceşanu. La ora 6 dimineaţa, după ce s-au câcâit toată noaptea în faţa porţilor, poliţia intră în sfârşit peste Dincă în casă.

Cu o jumătate de oră înainte, la ora 5,20, Dincă primeşte pe telefonul său personal, cu cartela- abonament pe care o vom numi 235, după ultimele trei cifre ale numărului, primul mesaj.

Apoi începe percheziţia. Dincă stă foarte liniştit, după cum a văzut toată lumea. Avea şi de ce.

În intervalul orar 5,20 – 11,55, chiar în timp ce se desfăşura percheziţia, Dincă primeşte pe telefonul lui, 235, pe care nu se ştie de ce anchetatorii nu l-au confiscat din prima când au intrat în casă, 29 de mesaje. Între acestea, sunt şi 7 mesaje de pe telefonul de la IGPR. Acelaşi de pe care s-au dat şi mesajele în zilele de după răpirea Luizei Melencu. Acest telefon are numărul cu terminaţia 375.

Când s-a făcut percheziţia informatică la telefonul lui Dincă, cu cartela  235, specialiştii care au executat această operaţiune i-au spus avocatului Tonel Pop că, din păcate, acele mesaje primite de Dincă în timpul percheziţiei, nu au putut fi recuperate, aşa că ele nu există la dosar.

Din toate aceste motive, trebuie reluată temeinic cercetarea acestor două cazuri de o gravitate extremă. Despre asta, până şi Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal, are dreptate.