CAZINOUL din CONSTANȚA, PROTEJAT până la începerea lucrărilor de restaurare
- Feri Predescu
- 15 octombrie 2018, 17:41
Primăria Constanța a convenit, printr-un parteneriat cu o companie care nu pretinde nici un leu, obținând doar un “câștig de imagine”, să efectueze până de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie, lucrările de punere în siguranță a Cazinoului. Clădirea simbol a Constanței va fi astfel conservată până când Compania Națională de Investiții va începe restaurarea acestuia.
Lucrările de punere în siguranţă a Cazinoului vor începe în data de 22 octombrie, urmând să fie realizate printr-un parteneriat încheiat între municipiul Constanţa şi o companie. “Municipiul a emis autorizaţia de construire, de fapt, pachet certificat de urbanism şi autorizaţia de construire pentru lucrări de primă urgenţă. Am obţinut avizul Ministerului Culturii pentru aceste lucrări”, a explicat, într-o conferință de presă, primarul Co9nstanței, Decebal Făgădău. Lucrările de conservare includ montare gard pentru interzicere acces, înlocuire geamuri, reparații șarpantă și învelitoare lipsă, curățare jgheaburi și evacuare apă, demontare candelabre, hidroizolații terase etc. Lucrările vor fi finalizate pe 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei.
Potrivit primarului Decebal Făgădău, lucrările de punere în siguranță costă zero lei, fiind efectuate de către o firmă cu care primăria Constanța a încheiat un parteneriat, urmând ca firma să obțină doar “un câștig de imagine”. În paralel, campania SOS Cazino demarată de organizatorii festivalului Neversea a reușit să adune 25.000 de euro. “Banii aceştia îi vom folosi, după ce ne vom sfătui cu Compania Naţională de Investiţii, la elementele de protecţie exterioară. Deci pe măsură ce Compania Naţională de Investiţii va finaliza licitaţia, în acel moment oraşul se va ocupa să împrejmuiască într-un mod atractiv, într-un corespunzător astfel încât nouă să nu lipsească Cazinoul. Va fi ceva de genul unui mash ” a spus Decebal Făgădău.
Între timp, Compania Naţională de Investiţii, care a preluat Cazinoul din 2014, actualizează documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, urmând să se aprobe și noii indicatori tehnico economici, cei vechi fiind din februarie 2015. “De atunci s-a schimbat cursul leu-euro. Probabil că valoarea va crește, nu va mai fi 11 milioane de euro ci mai mult. Așteptăm hotărâre de guvern de aprobare a noilor indicatori tehnico economici și plus licitația de proiectare și execuție,” a declarat Decebal Făgădău, dând asigurări că “în acest prim mandat al meu vor începe lucrările de restaurare ale Cazinoului.”