Caz misterios de sinucidere. O bloggeriță din Chișinău s-a aruncat de la etajul 14

Caz misterios de sinucidere. O bloggeriță din Chișinău s-a aruncat de la etajul 14

O tânără din Chișinău și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de pe terasa unui bloc, după ce și-a anunțat intenția pe rețelele de socializare.

Caz misterios de sinucidere.  Tragedia s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 22.30, într-un bloc de pe strada Gheorghe Asachi din Chișinău. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, se ocupa cu blogging-ul și deținea un cont pe Instagram, fiind urmărită de aproximativ 100.000 de urmăritori.

Aceasta locuia într-un apartament în clădirea de pe care s-a aruncat, la etajul 9, împreună cu prietenul ei. Miercuri seara, tânăra era singură acasă, în momentul în care a luat decizia să-și pună capăt zilelor.

Ea a lăsat un bilețel de adio în care își cerea iertare celor apropiați și a făcut o ultimă postare pe contul de Instagram. Este vorba despre o imagine neagră, însoțită de un mesaj simplu, în limba rusă, scris cu litere chirilice: „Конец”, în traducere „Sfârșit”.

Ultima postare a tinerei, al cărei cont de Istagram este nicoseaa, cea în care își anunța sfârșitul, a strâns aproape 7.200 de aprecieri și aproape 2.900 de comentarii. Cei mai mulți dintre urmăritorii ei au exprimat mesaje de regrete și condoleanțe pentru familie.

Tânăra s-a aruncat de la etajul 14

Apoi, după acest ultim mesaj, tânăra din Chișinău a urcat pe terasa blocului în care locuia, la etajul 14 și s-a aruncat în gol, în fața clădirii, zdrobindu-se de sol. Polițiștii au ajuns la fața locului și au deschis o anchetă în acest caz. Ei ar fi descoperit, pe terasă de unde s-a aruncat tânăra, câteva lucruri de-ale acesteia. Este vorba despre o geantă, telefonul mobil și o geacă.

Medicii legiști nu au găsit urme care să ateste că moartea tinerii ar fi fost violentă. Aceștia au stabilit că a murit în urma impactului cu solul, după căderea de la înălțime.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul și pentru a fi identificate motivele care au determinat-o pe tânăra din Chișinău să-și pună capăt zilelor.