Femeia a murit în secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Turda. Victima fusese testată pozitiv cu SARS-CoV-2 la două luni după rapel.

Persoana decedată avea rapelul făcut în luna februarie, apoi a fost testată pentru anticorpi după vaccin. Și avea un număr considerabil, 6700, anunță g4media.ro.

Sunt mai multe cazuri de COVID-19 după rapel

Infectări cu COVID-19 după rapel sunt la mai multe spitale din județul Cluj.

O femeie de 50 de ani a ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie cu COVID-19, cu formă moderată, după peste o lună de la a doua doză de vaccin. Sunt și alte cazuri de infectare după rapel la spitalele din Cluj. Dacă unele persoane s-au infectat între cele două doze, cu atât mai ciudat este cazul de la Turda, unde persoana își făcuse rapelul și a fost testată pozitiv la COVID la o perioadă considerabilă după.

Se știe că vaccinurile nu oferă protecție 100%, te poți infecta chiar dacă ești vaccinat, dar, cel puțin în cazul Pfizer, specialiștii spun că oferă protecție împotriva formelor severe. Te poți infecta, dar teoretic faci o formă mai ușoară a bolii.

Directorul medical de Spital, Andrașoni Victor: „Avea dozele făcute, avea titru de anticorpi mare, a fost confirmată cu COVID și avea afectare pulmonară de peste 85%. Asta a fost. Explicația este greu de găsit.”

Managerul spitalului, doctorul Stănilă Ovidiu, a transmis că: „Nu am o explicație, iar colegii mei infecționiști nu se pronunță deocamdată vizavi de particularitatea acestui caz.”

“Avea anumite elemente care nu corespundeau unei infecții COVID clasice”

Medicul Sergiu Habago, unul dintre doctorii care au tratat-o pe pacientă în secția de Terapie Intensivă a oferit câteva explicații despre acest caz:

„E strict părerea mea personală ceea ce vă voi spune. Eu nu cred că acest caz are vreo legătură cu COVID activ. Este vorba despre o pacientă cu multe boli, o mare cardiacă, care probabil a avut o expunere la Covid undeva la finalul toamnei sau în iarnă, apoi a făcut prima doză de vaccin, în februarie pe a doua, iar acum i-a ieșit un test PCR pozitiv.

După cum bine știm din literatura de specialitate un test PCR poate ieși pozitiv și la șase luni după infecție. Unele lucruri le putem interpreta foarte ușor greșit. Eu cred că în privința acestei paciente a fost vorba candva de o infecție COVID minim simptomatică, peste care s-a vaccinat, a făcut și rapelul și a ajuns la un nivel de anticorpi de 6700. Paradoxul a făcut să-i iasă acest test PCR pozitiv, deși, repet, asta se poate întâmpla și la șase luni după. E cea mai logică variantă. Nu am descoperit noi America.

Medicul spune că după testul PCR pozitiv în cazul femeii, acesteia i-au fost făcute cel puțin alte patru test antigenige, toate ieșind negative.

„Am repetat testele de antigen, au ieșit toate negative, doar PCR-ul pozitiv. Trebuie să privim lucrurile rațional. Multe nu se leagă. Antigenul negativ de fiecare dată, de patru ori cel puțin, pacienta avea insuficiență cardiacă, detresă respiratorie, un plâmân umed, o detresă cu complianță pulmonară alterată, ca o pneumonie clasică cu suprainfecție bacteriană.

Nu cred că am văzut Covidul aici. Vedeam insuficiența respiratorie și a ieșit COVID fiindcă a ieșit PCR-ul pozitiv. Fiind pozitiv, cu simptomatologie respiratorie, a fost încadrat la definiția de caz dată de Ministerul Sănătății. A avut evoluție proastă de la început. Avea diabet zaharat, insuficiență cardiacă, insuficiență respiratorie cronică pe decompensarea cordului. A venit cu insuficiență respiratorie acutizată, avea un plămân voalat cu leucocitoză, cu însemne de infecție bacteriană, cu elemente de sepsă bacteriană și cu complianță pulmonară redusă. Avea anumite elemente care nu corespundeau unei infecții COVID clasice.

A făcut insuficiență cardio-circulatorie acută, insuficiență multiplă de organe, detresă respiratorie severă. A fost intubată, ventilată, au căzut toate organele. În certificatul de deces poate apărea Covid, fiindcă a ieșit testul PCR pozitiv. Poate că a jucat un rol cândva, dar nu cred că de Covid a murit.

Părerea mea este că este vorba despre o infecție veche, s-a vaccinat apoi și a ieșit acest test PCR. Nu putem spune niciodată că s-a vaccinat și a murit”, spune medicul pentru sursa menționată.

Potrivit doctorului, s-au recoltat mai multe probe și au fost trimise la analiză de specialitate la Institutul Matei Balș în București și la Timișoara, la Oncogen, pentru a se vedea exact ce tulpină de virus, dacă a fost cazul de așa ceva, a avut pacienta.