Câți copii au fost victimele COVID-19. Tătaru dă cărțile pe față. E grav!

Câți copii au fost victimele COVID-19. Tătaru dă cărțile pe față. E grav!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, din cei peste 83.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, 5.105 au vârste până în 19 ani.

„În această perioadă, prima perioadă pandemică, din cei peste 83.000 de pacienţi sau români infectaţi, 5.105 sunt copii până la 19 ani. Dintre aceştia 1.978 sunt până la vârsta de 9 ani, iar 3.127 de la 10 la 19 ani”, a spus Tătaru, joi, la Digi 24.

Potrivit acestuia, copiii sunt purtători şi transmiţători ai noului coronavirus.

„7 septembrie va fi data când vom face evaluarea epidemiologică pentru a o putea raporta autorităţilor locale, DSP-urilor şi inspectoratelor şcolare judeţene care vor avea libertatea, între ghilimele, să adapteze în funcţie de evoluţia epidemiologică şi scenariul pe care îl vor aplica la fiecare unitate de învăţământ în parte”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Joi, 27 august, au fost 1.504 cazuri noi de COVID-19, din 25.052 de teste efectuate, un nou record negativ al infecțiilor cu coronavirus.

Până astăzi, 27 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 83.150 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

36.677 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.130 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.504 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 583 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.459 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.08.2020 (10:00) – 27.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 492 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.730.420  teste. Dintre acestea 25.052 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.151 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.901 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.351 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.654 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  30.770 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.