Câți bani va primi David Popovici de la statul român după cele două medalii de aur câștigate la Budapesta

Câți bani va primi David Popovici de la statul român după cele două medalii de aur câștigate la BudapestaSursa: Arhiva EVZ

Pentru cele două medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Budapesta, sportivul de 17 ani va fi recompensat financiar de statul român. Mai exact, David Popovici va primi de la Ministerul Tineretului și Sportului câte 56.000 de lei pentru fiecare clasare pe cea mai înaltă treaptă a podiumului din Budapesta. Proaspătul campion va încasa în total 112.000 de lei, însemnând aproximativ 22.000 de euro.

David Popovici a cucerit două medalii de aur la Campionatul Mondial de Natație, în probele de 100 și 200 m liber. După performanțele înregistrate la Budapesta, sportivul va fi recompensat financiar de statul român. În plus, David Popovici ar putea fi premiat și de clubul la care este legitimat, Dinamo, care îi poate acorda o sumă echivalentă cu maximum 50% din ceea ce va primi de la minister, dar și de COSR, care ar putea decide să-l recompenseze pe sportivul care a scris istorie la Budapesta.

David Popovici va primi de la MTS suma de 112.000 de lei

Potrivit sureselor as.ro., Ministerul Tineretului și Sportului îi va acorda lui David Popovici câte 56.000 de lei pentru fiecare clasare pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la Budapesta. Astfel, copilul-minune al natației va încasa 112.000 de lei, aproximativ 22.000 de euro.

Vara trecută, după Jocurile Olimpice, MTS a dublat valoarea premiilor pentru sportivii care s-au întors cu medalii de la Tokyo. Astfel, veniturile tânărului campion ar putea crește în cazul în care va fi luată aceeași decizie.

Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, a declarat că sportivul  primește nu „o pungă de bani”, ci exact ceea ce cere pentru a-şi îndeplini obiectivul.

„Sunt două victorii. Cea din această seară a venit ca o dovadă a valorii lui David Popovici şi bineînţeles, el are acum două titluri de campion mondial. El e deja singurul înotător român care reuşeşte asta şi iată că are deja cele mai multe titluri de campion mondial de seniori, la nici 18 ani. Ne place ce se scrie în presa internatională, faptul că avem numai laude în presă, dar la noi in ţară vorbim de lucruri care nu aduc numai valoare ţării. Dar rămâne ceea ce este, că el e un sportiv de performanţă, că se vorbeşte bine despre Romania, că el aduce cinste României.

Dacă vorbim despre stat, e o discuţie foarte lungă. El s-a antrenat numai şi numai în România, nu în alte ţări, aşa cum am auzit. În ceea ce priveşte sprijinul statului, o să vorbească David duminică, atunci când se întoarce în ţară. El a avut susţinerea de care a avut nevoie, alături de părinţi, a primit ceea ce a cerut, alături de antrenori.

Antrenorul discută aceste lucruri şi spune care e planul de pregătire, obiectivele şi paşii pentru îndeplinirea obiectivelor, un plan care se depune şi se discută la începutul anului competiţional, în septembrie. El nu primeşte o pungă de bani în septembrie şi îi cheltuie, ci primeşte exact ceea ce cere pentru a-şi îndeplini obiectivul. David a depăşit performanţele scontate, dar va avea parte de acelaşi sprijin şi de acum încolo, dacă va dori mai mult”, a declarat președintele Federaţiei Române de Nataţie.

Camelia Potec spune că David bate recorduri de la 11 ani, dar probabil că nu a fost interes

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie a mai declarat că niciodată nu s-a întâmplat ca un sportiv să câştige 3 probe, 100, 200 şi 400:

„Noi ştiam, este în pregătire la lot de aproape 5 ani, a câştigat medalii la Festivalul Tineretului European, în 2019, când a fost declarat sportivul lotului. Atunci s-a discutat două sau trei zile, apoi, anul trecut, am fost întrebată de unde l-am scos pe acest David. El este de mult în ţară şi bate recorduri de la 11 ani. Dar probabil că nu a fost interes şi nu e vina noastră.

Sigur că poate duce presiunea mai departe, este stăpân pe sine, trebuie să fie sănătos, să îşi poată urma planul de pregătire. E adevărat că nu s-a mai întâmplat de mult asta. Pentru că am făcut premierea alături de preşedintele Federaţiei Internaţionale, el mi-a spus un lucru pe care i l-am transmis şi lui David, că niciodată nu s-a întâmplat ca un sportiv să câştige 3 probe, 100, 200 şi 400. Poate ar fi o idee pentru David să fie singurul din istorie. A fost ca o glumă, dar e acolo o chestie care i s-a părut interesantă domnului preşedinte să o spună şi asta înseamnă că îl vede în stare să o facă.

Am vorbit cu David şi înainte de probă, am vorbit şi înainte de premiere, iar azi a fost mai obosit, se bucura că s-a terminat această competiţie, că se poate duce acasă, după aia să se odihnească şi să poată pregăti campionatele naţionale de juniori. E foarte onorat că poate înota în faţa publicului de la noi. O să-l vedem înotând în probele individuale şi de ştafetă” , a mai sus Camelia Potec pentru digisport.ro.