Cătălin Botezatu, unul dintre cei care au profitat de banii Bancorex. Cum a dat lovitura profesional

Cătălin Botezatu, unul dintre cei care au profitat de banii Bancorex. Cum a dat lovitura profesional Sursa foto: Facebook

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai iubiți designeri din România. A debutat ca model în 1984 și l-a avut profesor pe Gianni Versace la școala din Milano. Așa se explică și succesul său în lumea modei.

Cătălin Botezatu și-a început cariera în lumea modei când a defilat ca model pentru Zina Dumitrescu în 1984. Un an mai târziu a devenit și cel mai bun model european, premiu primit la Frankfurt.

A început cursurile Institutului European de Modă de la Milano și apoi a lucrat la atelierele lui Gianni Versace. Toate aceste experiențe și-au pus amprenta decisiv asupra modului în care creatorul de modă avea să evolueze profesional. În anii 1990, acesta face o investiție proastă și pierde foarte mulți bani.

Ca prin minune ia un credit substanțial de la Bancorex, de 350.000 de dolari. De altfel, a fost și cercetat penal în acest dosar, dar până la urmă lucrurile s-au lămurit. Cătălin Botezatu a fost achitat și a continuat să exceleze profesional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Botezatu a recunoscut că a mers la vrăjitoare

A fost primul designer căruia i s-a permis să facă un shooting la site-urile arheologice din Egipt. A fost de asemenea și primul care a făcut o defilare de lenjerie intimă în avion la 10.000 de metri. Controversele în ceea ce îl privește nu au încetat să apară. S-a zvonit că este homosexual, lucru pe care l-a negat cu vehemență.

De altfel, este unul dintre bărbații care nu s-a ferit să își arate iubitele atunci când a avut una. Un alt zvon în ceea ce-l privește este acela că a fost la vrăjitoare. Acest lucru nu l-a negat din contră. A recunoscut că a apelat și la practici oculte. A pus acest gest al său pe seama disperării care poate duce omul în anumite circumstanțe neașteptate.

Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu, răspuns pentru cârcotași. Este sau nu gay. Sursa: Arhiva EVZ

Are doi băieți pe care îi ține departe de ochii lumii

De asemenea o altă controversă legat de designer este cea cu privire la copiii lui. Cătălin Botezatu spune că are doi copii, cu două femei diferite, iar pe unul dintre ei nu dorește să îl arate presei pentru el însuși nu dorește să fie expus.

Despre celălalt designerul a spus că l-a prezentat lumii. Pe de altă parte pe niciunul nu îl susține financiar pentru că el consideră că cei doi, băieți fiind, trebuie să își câștige independența financiară.