Cătălin Botezatu s-a aflat în culisele show-ului Eurovision și a analizat foarte atent prestația lui Theodor Andrei. Celebrul designer a declarat că nu înțelege pe ce lucruri a fost chesltuit bugetul din acest an al României. Este vorba de aproape jumătate de milion de euro.
Cătălin Botezatu a fost invitat de un sponsor al concursului Eurovision să participe ca invitat. Acest lucru i-a permis celebrului designer să analize foarte atent prestația României din acest an. Creatorul de modă a mai adăugat că întreaga experință a fost unică pentru el deoarece a avut oportunitatea de a sta la aceeași masă cu oameni importanți, dar și să cunoască persoane cunoscute în întreaga lume.
Botezatu a continuat prin a spune că cei care participă la Eurovision se îmbracă diferit și peste tot puteai vedea foarte multe ținute sclipitoare. „Ceea ce se întâmplă pe scena aia, nimeni nu știe că sub acea arenă este un alt oraș în care sunt oameni care lucrează și care se ocupă de acest eveniment. Nu mai puțin de 2.800 de persoane care trebăluiesc în subteranul arenei pentru bunul mers al unui astfel de eveniment. Este fantastic. A fost foarte frumos”. Botezatu a vorbit și despre prestația lui Theodor Andrei, cel care a reprezentat România în acest an la concurs.
Ce a spus Cătălin Botezatu despre prestația lui Theodor Andrei
Celebrul designer a explicat că el nu se pricepe la muzică, dar consideră că prestația României din acest an a fost una „groaznică”. Botezatu a mai adăugat că nu știe de ce moemntul lui Theodor Andrei a fost atât de slab. În ceea ce privește ținuta artistului român, creatorul de modă a spus că există o tendință în rândul tinerilor de a purta pantaloni scurți și sacou, dar cele două piese trebuie executate cu foarte mare grijă.
Câți bani a cheltuit România pentru participarea la Eurovision
România nu a reușit să ajungă în semifinalele competiției. Mai mult decât atât, țara noastră nu a primit nici măcar un punct. Ulterior, au apărut tot mai multe discuții privind suma pe care statul român a pierdut-o prin această participare la Eurovision. Este vorba de aproape 400.000 de euro, bani din bugetul TVR care vin din partea contribuabililor. Cătălin Botezatu consideră că este o „sumă colosală” ținând cont de prestația lui Theodor Andrei.
Designerul consideră că ar fi trebuit să fie alocată o sumă mică pentru niște stiliști, pentru niște oameni care să se coupe de grafică, dar și pentru balet. Creatorul de modă a mai adăugat că are o mulțime de idei pentru organizarea momentului României la Eurovision, dar nu este dispus să ajute țara noastră să pregătească momentul de anul viitor. Totuși, Botezatu a dat de înțeles că ar putea să se răzgândească în funcție de cine va reprezenta România.
„Sunt patriot, am dat cu stegulețul, m-am făcut de râs acolo singur, de se uita lumea la mine, dar nu am putut să nu răcnesc și să nu urlu la Loreen pe care o ador și din start știam că va câștiga. Eu aveam, în cele câteva secunde în care țara își prezenta spot-ul, timp să văd ce se întâmplă pe scenă. Cum sute de oameni schimbau decorul și făceau altceva. Aia a fost faza cea mai tare. La noi nu s-a întâmplat asta. A apărut băiatul acesta de nicăieri, a falsat, nu știu cât s-a auzit acasă, dar în sală s-a auzit foarte tare. Aveam niște nervi groaznici tot timpul, în momentul în care mi se spunea că România este pe ultimul loc”.
Cine ar fi trebui să reprezinte România la Eurovision
Botezatu consideră că dacă România ar fi fost reprezentată de Mihai Trăistariu sau Luminița Anghel, țara noastră ar fi avut mult mai mul succes la Eurovision. „Păi dacă era Trăistariu sau Luminița Anghel, păi rupeam tot cu piesele lor. Nu mai vor pentru că, la fel ca la Miss Universe, Eurovision este o competiție geopolitică. Și dacă am câștiga, unde să organizăm noi Eurovision în România? Măcar să fim acolo în top 10, în top 5. Avem oameni cu voce”.
Celebrul designer a mai adăugat că nici până în momentul de astăzi nu a reușit să înțeleagă prestația lui Theodor Andrei și, mai ales, momentul în care acesta este măzgălit cu noroi. Botezatu a cerut să fie făcută o schimbare cât mai repede deoarece este păcat de tinerii artiști care reprezintă România la concursurile internaționale. „El s-a deschis la «boiler«, și-a lăsat «boilerul» să i se vadă și ea a venit jap cu Techirghiolul. Așa o fi oare iubirea acum, să dai cu nămol pe burtă? Am fost răuț”, a declarat Cătălin Botezatu pentru EGO.ro.