Cât te costă distracţia în cel mai mare parc din Capitală

Cât te costă distracţia în cel mai mare parc din Capitală

Terra Park a fost inaugurat ieri dimineaţă, în sectorul 6. La eveniment au participat nume sonore ale sportului românesc, dar şi sute de bucureşteni. Intrarea se face pe bază de card.

Invitaţi de seamă au fost prezenţi, ieri, la inaugurarea celui mai mare parc din Capitală, Terra Park: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, edilul sectorului 6 al Capitalei-Cristian Poteraş - şi fostul primar al oraşului Chicago, Richard M. Daley.

"La început, n-am crezut că acest imens parc poate fi inaugurat între blocurile din sectorul 6. Mai avem de lucru la amenajarea spaţiului verde din jurul lui", s-a arătat mirat edilul Cristian Poteraş.

Vedetele parcului

În cei 30.000 de metri pătraţi ai Terra Park au fost montate, pentru început, 17 echipamente de exterior şi 13 de interior. Printre vedetele Terra Park se numără Z Force Tower, platforma care se ridică la o înălţime de 53 de metri, popularul Rollercoaster, cu un traseu de 310 metri şi o înălţime maximă de rulare de 11 metri, precum şi Hydrolift-ul, toboganul de apă cu bărci, care permite coborârea de la o înălţime de 15 metri.

Nu lipsesc nici echipamentele clasice din parcurile de distracţii europene: roţi panoramice, bumper-cars, trenuleţe şi carusele pentru toate vârstele.

Parcare proprie

Noul parc dispune de o parcare proprie de aproximativ 500 de locuri şi oferă toate facilităţile şi serviciile specifice - zona de alimentaţie de tip food court, magazin de suveniruri, spaţii de evenimente.

"Terra Park îşi propune să atragă aproximativ 600.000 de vizitatori încă din primul an, în condiţiile în care, potrivit estimărilor, în medie, o familie va vizita parcul de cel puţin trei ori pe parcursul unui an. Desigur, în condiţiile economice actuale, nu am luat în calcul să realizăm profit în primii trei ani de la deschidere. Terra Park va funcţiona pe toată durata anului, mai puţin în lunile ianuarie şi februarie. În parc vom avea aproximativ 120 de angajaţi", a spus Doina Gânoe, directorul general al societăţii Rami-Dacia, dezvoltatorul proiectului.

Cât te costă distracţia şi cum poţi plăti

Pentru a se putea bucura de aceste distracţii, vizitatorii trebuie să îşi încarce cu puncte cardul primit la intrare, puncte ce pot fi folosite şi la restaurante şi la parcare. Încărcarea cardului cu un punct costă un leu, cu 50 de puncte -50 de lei, cu 80 de puncte - 70 de lei, iar cu 120 de puncte costă 100 de lei. Distracţiile pentru copii costă 5 puncte, cele destinate familiilor, 10 puncte, iar pentru distracţiile extreme se consumă 15 puncte.

Industria de divertisment & recreere din Europa numără aproximativ 308 parcuri de distracţii care găzduiesc, în medie, 145 milioane de vizitatori pe an, ceea ce a însemnat, în 2010, încasări totale de peste patru miliarde de euro.

Cele mai importante parcuri tematice şi de distracţie sunt în Franţa, stat care deţine 33% dintre veniturile directe produse de această industrie în Europa. Germania şi Regatul Unit sunt considerate, de asemenea, jucători importanţi pe piaţa de divertisment, cu o cotă de 17%, respectiv de 14% dintre veniturile totale directe generate la nivel euro.

Restaurant, clovni şi face-paint

Parcul este dotat şi cu un restaurant, care este împărţit în două. Într-o parte găseşti produse gen fast-food, iar din cealaltă parte poţi cumpăra mâncare gătită: supe, fripturi, garnituri şi chiar legume la cuptor.

Nu lipsesc prăjiturile şi răcoritoarele, ceaiul şi cafeaua. În "hală" vor fi clovni, personaje de poveste care vor colora feţele copiilor în Spiderman sau Batman, sau fluturi şi flori pentru fete. Totodată, vor primi baloane colorate, iar toată ziua va răsuna muzică pentru copii. 30 de mii de metri pătraţi este suprafaţa pe care se întinde Terra Park

Ne puteți urmări și pe Google News