Cât costă un buletin fals în Italia. Românul nu i-a păcălit pe carabinieri!

Cât costă un buletin fals în Italia. Românul nu i-a păcălit pe carabinieri!

Un român, în vârstă de 52 de ani, a fost arestat de polițiștii italieni după ce a s-a legitimat cu un buletin fals.

Incidentul a avut loc in urmă cu o lună de zile, în localitatea italiană Verona. În contextul pandemiei de coronavirus, după ce Poliția de Stat a intensificat verificările efectuate în piețele centrale din Verona, un român a fost depistat că avea buletin fals.  Imedia, românul a fost arestat și anchetat pentru deținerea de documente false.

În momentul în care a fost legitimat, românul stătea împreună cu un grup de conaționali pe băncile din piața Pradaval. La cererea polițiștilor, românul a furnizat o carte de identitate emisă de statul român.

Cu toate acestea, agenții au intrat la bănuieli atunci când au comparat datele din document cu informațiile din bazele de date.

Ceea ce le-a atras foarte mult atenția polițiștilor a fost faptul că documentul prezentat de român nu corespunde modelelor tip. Confirmarea definitivă a venit datorită activării canalelor internaționale de cooperare polițienească: autoritățile române, de fapt, au confirmat că bărbatul de 52 de ani nu era în posesia unui card de identitate românesc valabil.

După ce românul a fost reținut de polițiști și dus la sediul poliției, anchetatorii au reuși să obțină adevărul despre cum acesta a intrat în posesia documentului. El a declarat că a cumpărat documentul fals din Trieste în urmă cu patru luni, pentru suma de 250 de euro. El a fost arestat și riscă un an de închisoare.

Nu este primul caz în care românii folosesc documente false în Italia.

Poliția din Solero l-a oprit pe un moldovean în trafic, pentru o verificare de rutină. bărbatul a prezentat un buletin de identitate eliberat de autoritățile din România. Însă, după unele verificări mai riguroase, s-a constatat că, de fapt, buletinul este fals.

Mai mult, bărbatul avea asupra sa și o poliță sanitară, pierdută de o minoră din Bangladesh, potrivit stiridiaspora.ro

Ne puteți urmări și pe Google News