Cât costă să parchezi în București. Consiliul Municipiului București a aprobat noile tarife

Cât costă să parchezi în București. Consiliul Municipiului București a aprobat noile tarife

În ședința Consiliului Municipiului București de marți, s-au votat 57 de proiecte. Majoritatea au fost aprobate, iar cele mai importante îi vizează pe șoferi.

Marți a fost aprobat proiectul privind tarifele de exploatare a parcajelor publice, respectiv organizarea parcărilor. „Noul proiect de hotărâre stabileşte proceduri mai eficiente de administrare a parcajelor publice de utilitate generală, cu moduri de încasare a tarifelor de exploatare ce acoperă toate necesităţile utilizatorilor", a notat Gabriela Firea în referatul de aprobare privind aprobarea tarifelor.

Astfel, Bucureștiul va fi împărțit în Zona 0 – zonele centrale și ultracentrale, Zona 1 – zone semicentrale și Zona 2 – care cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 și limita administrativă a orașului.

În zona 0, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-23:00, tariful va fi de 10 lei pe oră; în zona 1, 5 lei pe oră; în zona 2, 2,5 lei pe oră. În weekend și în zilele de sărbători, între orele 07:00-19:00, parcarea va fi gratuită. Pentru zonele 0 și 1, tarifele se aplică doar în primele două ore de utilizare a locului de parcare. Apoi, după expirarea acestei durate, se aplică suprataxarea, deci dublul tarifului orar pentru fiecare oră de depășire.

Ne puteți urmări și pe Google News

Firea și-a făcut armată de taximetriști

Gabriela Firea are vești bune pentru șoferii de taxi. În cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București de marți, proiectul „Rabla-Taxi” a fost aprobat. Acesta prevede acordarea a 3.000 de eco-vouchere, cu valoare de 15.000 de lei fiecare, pentru achiziționarea de autoturisme noi. Programul ce vizează companiile bucureștene de taxi urmărește să scadă nivelul de poluare la nivelul Capitalei, în urma avertismentelor venite de la Comisia Europeană.

„Din totalul de 10.055 de licențe, potrivit legii 38, pe care le are Bucureștiul, 7.500 sunt legale și regulamentare, celelalte fiind în diverse stadii litigioase. Din aceste 7.500 de taximetre, 5.500 sunt poluante. Aici încearcă proiectul nostru să rezolve problema poluării”, a declarat Gabriela Firea.

Piața NATO, un nou punct de reper

Pe lângă cele menționate, în ședința Consiliului s-au mai aprobat și denumirea Pieței NATO a spațiului public situat la intersecția dintre str. Izvor cu str. Nicolae D. Staicovici, schimbarea denumirii Parcului Băneasa în Parcul Jersey City, introducerea în școli a programului educațional „Împreună învățăm despre animale”.