Cât a câștigat România din organizarea EURO 2020. Analiștii economici vorbesc de pierderi financiare și profit în imagine

Cât a câștigat România din organizarea EURO 2020. Analiștii economici vorbesc de pierderi financiare și profit în imagine

România a ieșit în pierdere, din punct de vedere financiar, din organizarea celor patru meciuri care s-au desfășurat în cadrul EURO 2020. Câștigul a fost, în special, de imagine, dar, conform analiștilor, nu foarte important.

Statul român spera ca cel puțin 100 milioane de euro să intre în economia locală cu ocazia EURO 2020, potrivit unei note de fundamentare a unui proiect de act normativ initiat de Ministerul Dezvoltarii în 2018.

„Pentru cele 4 partide organizate la Bucureşti fiecare echipă va avea alocat un număr de 15.000 bilete, rezultând minim 120.000 turişti care vor veni la Bucureşti cu ocazia EURO 2020, care pot genera venituri de aproximativ 100.000.000 EUR (800 euro/turist)”, se menționează în document.

Planurile au fost date peste cap de pandemia de coronavirus care a afectat industria de turism și de transporturi. Astfel, este foarte probabil ca cheltuielile făcute pentru organizarea meciurilor de fotbal la EURO 2020 să fie mai mari, comparativ cu banii care au ajuns în în economia locală.

România va rămâne cu infrastructura construită pentru EURO 2020

România va rămâne, totuși, cu infrastructura pe care a construit-o în perspectiva organizării acestor meciuri. De stadioanele reabilitate, de investițiile făcute în aeroportul Băneasa sau linia de cale ferată dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vom beneficia, însă, pe o perioadă îndelungată.

„Umbrite de pandemie, cele mai importante industrii care în mod normal ar fi beneficiat de pe urma meciurilor Euro 2020 jucate la București – transporturi, bunuri de consum, retail – nu vor simți creșterea pe care în trecut o vedeam în țările și orașele care organizau turnee finale. Vor exista creșteri la capitolul vînzări de alimente și băuturi în București, însă, privind lucrurile din punct de vedere economic, găzduirea meciurilor la EURO 2020 va avea efecte foarte limitate și doar pe termen scurt”, a declarat Cosmin Dan, Consultant - Services & Payments, în cadrul Euromonitor International, citat de wall-street.ro.

România a câștigat mai mult la imagine decât la economie

Pe de altă parte, câștigurile nu vor fi foarte mari nici pentru statele care vor organiza meciurile din fazele finale ale acestui campionat. Deoarece turneul a fost organizat în mai multe țări europene, turiștii nu s-au concentrate într-un singur stat, iar impactul economic a fost mult redus.

„Faptul că de această dată turneul se desfășoară în foarte multe țări este ceva unic, iar ca urmare nu va exista o mare concentrare de fani într-o singură țară, impactul economic fiind astfel diluat. În schimb, investițiile făcute în infrastructură de fiecare țară sunt semnificativ mai mici decât în mod normal. Credem însă că beneficiile economice, chiar și pentru țările care organizează meciurile finale ale turneului vor duce doar la o creșteră minoră a consumului de alimente și băuturi”, menționează Justas Gedvilas, Research Manager – Sports, Euromonitor International, conform sursei citate.

București, Euro 2020

Beneficiul luat în considerare, pe termen lung, va fi în creșterea vizibilității și a imaginii orașelor care au organizat meciurile. În cazul României este vorba despre București, unde s-au jucat patru meciuri, pe Arena Națională. Este vorba despre Austria - Macedonia de Nord, Ucraina - Macedonia de Nord, Ucraina – Austria și Franța – Elveția.

Ne puteți urmări și pe Google News