Cât a ajuns să coste o banală ciorbă de burtă pe litoralul românesc. Cheltuieli amețitoare pentru o zi de vacanță

Cât a ajuns să coste o banală ciorbă de burtă pe litoralul românesc. Cheltuieli amețitoare pentru o zi de vacanță

Cererea foarte mare și turiștii care au dat năvală pe litoralul românesc au dus la prețuri crescute la orice produs care se vinde la malul mării.

Prețuri foarte mari pe litoralul românesc, acolo unde turiștii au dat buzna în această vară și din cauza piedicilor întâmpinate în tentativa de-a petrece un concediu în Grecia sau Turcia. În aceste condiții create de cererea foarte mare pentru cazare, mâncare și alte servicii, și prețurile sunt pe măsură. O simplă ciorbă de burtă ajunge să coste și 30 de lei în Mamaia. Stațiunea cea mai scumpă de pe litoralul autohton.

O simplă ciorbă de burtă ajunge să coste 30 de lei la Mamaia

Este un produs extrem de cerut de turiști, care pleacă de la prețul de 27 de lei și ajunge la 30, pentru că nu poate fi mâncată fără pâine, smântână și ardei iute. Însă, în Costinești, aceeași ciorbă de burtă costă doar 11 lei, conform cancan.ro.

În Mamaia, un mic dejun costă, în total, și 50 de lei pentru o persoană. Iar o masă de prânz, fără băuturi, pentru două persoane, costă cel puțin 100 de lei. Prețurile nu sunt cu nimic mai prejos decât în Grecia, țară specializată în serviciile turistice. Dar care a fost afectată de pandemia de coronavirus, pentru că numărul vizitatorilor a scăzut dramatic anul trecut și destul de mult chiar și în acest an. În plus, zone din Elada sunt afectate grav de incendii de vegetație de mari dimensiuni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nici la Costinești nu este ieftin

Revenind la litoralul românesc, raportându-ne la Costinești, una dintre stațiunile considerate a fi accesibile din punct de vedere al prețurilor, aici, pe plajă, un suc costă între 7 și 10 lei, o înghețată poate fi cumpărat la același preț. Însă, aici, o două persoane pot cheltui și 300-400 de lei, în fiecare zi, pentru trei mese cu băuturi și șezlongurile închiriate la plajă.

Un turist remarca faptul că în Mamaia un șezlong ajunge să coste 75 de lei, iar la Eforie, 50-60 de lei. În timp ce în Grecia, pentru două șezlonguri a plătit echivalentul a 48 de lei.