Primarul orașului Italian Nuoro a anunțat că este de acord să oficializeze prima căsătorie între două românce lesbiene.
Vestea a fost primită cu satisfacție de Liliana Crăciun, de 50 de ani și Ramona Dinescu, de 42 de ani, care au solicitat, la începutul lunii decembrie 2017, să se cunune în Italia, țara în care trăiesc de 10 ani. Cele două femei au declarat că s-au cunoscut și se iubesc de 15 ani.
Andrea Soddu, edilul din Nuoro, a declarat, pentru publicația italiană La Nuova Sardegna, că orice persoană este binevenită să trăiască sau să se căsătorească în orașul pe care-l administrează. Povestea de iubire dintre cele două femei a început de la un telefon. Timp de cinci ani, au trăit în România ca două prietene, în aceeaşi casă. Lili este din Brăila, iar partenera sa este din Bistrița. Ele susțin că familiile din România nu s-au împotrivit. Liliana Crăciun este îngrijitoare în Nuoro, iar Ramona Dinescu este infirmieră în localitatea Sassari.
Va fi primul cuplu de lesbiene care se va căsători la primăria din localitate. Tot în Italia, o altă româncă, Daniela Dîrlea, s-a căsătorit cu iubita sa, Sarah Cosimato, pe 9 aprilie, fiind prima căsătorie încheiată între două femei în localitatea Braone, din provincia Brescia.