Este doar un strigat de revolta in fata nesimtirii cosmice a prea multor politicieni romani, de la stanga la dreapta si de sus in jos.
E indecent ca, pentru participarea la cateva sedinte, sa incasezi o prima/onorariu/indemnizatie cat salariul de ministru pe cativa ani.
E bataie de joc si la adresa milioanelor de romani care-ti platesc indecenta, si a colegilor tai, ministrii ori parlamentarii ce nu sunt plasati strategic in consilii de administratie.

E revoltator sa fii premiat, si inca regeste, pentru aportu-ti pretios la o privatizare – cea a CEC – care nici macar nu s-a realizat! Sub denumirea galesa de indemnizatie se ascunde, de fapt, o oribila spaga de partid, cu bani de la stat.

Imi sopteste un coleg: indemnizatia asta consistenta a fost explicata prin nevoia de a-i tine departe de tentatii; e, acolo, si un spor de confidentialitate… Dar vin eu si intreb: nu au jurat patriotii ca vor apara interesele statului, cand au fost investiti in functie? Nu se presupune ca le vor apara vitejeste in orice situatie, inclusiv prin diverse comitete? Sau onestitatea functioneaza doar de la un cuantum in sus?

Aceste smecherii incalca o lege nescrisa a democratiei: aceea ca un politician nu trebuie sa se imbogateasca din politica. Si, mai ales, din banii care, intr-un fel sau altul, apartin poporului pe care el, politicianul, a jurat sa-l serveasca.

Daca vrea sa faca averi, nu-l opreste nimeni sa incerce in afaceri. Sa inventeze roata cu patru colturi ori sa devina mare manager prin companii particulare. Iar daca are aptitudini artistico-sportive, sa se imbrace in medalii olimpice, sa picteze mai ceva ca Picasso, sa castige Eurovisionul sau sa ia Premiul Nobel pentru literatura.

Daca nimic din toate acestea nu-i place ori nu-i este la indemana, atunci sa se multumeasca domnul X cu leafa de ministru, iar domnul Y cu deja prea multele privilegii de parlamentar. Dar asa ceva pare deocamdata o cruda utopie. Se vede treaba ca spertarii politici s-au integrat in UE inaintea noastra!