Caremn Dan audiată în dosarul ”Microfonul”

Caremn Dan  audiată în dosarul ”Microfonul”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost chemată în acestă dimineață la Parchetul General pentru a fi audiată în dosarul în care a făcut plângere susținând că a găsit în casa în care locuia un microfon.

Carmen Dan ajuns la 10.40 și nu a vorbit cu presa la intrarea în sediul Parchetului General.La finalul lunii noiembrie 2017, Carmen Dan a anunţat că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a făcut plângere pentru violare de domiciliu.

„Am găsit un dispozitiv de înregistrare într-una dintre camerele apartamentului în care locuiesc. Dispozitivul l-am găsit într-o priză de telefon, nu era la vedere. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie”, a spus atunci ministrul de Interne.

Carmen Dan a precizat că nu locuieşte într-un imobil al RA-APPS, apartamentul fiind închiriat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News