Care sunt județele cu cele mai mari salarii din România. Topul celor mai bine plătite locuri de muncă din țară

Sursa foto: Arhiva EVZ

Capitala țării a înregistrat creșteri salariale de 16% între octombrie 2019 - octombrie 2021, în timp ce veniturile angajaților din Cluj au fost majorare cu 16%, iar ale celor din Timiș cu 23%, în aceeași perioadă analizată. De altfel, Bucureşti, Cluj şi Timiş sunt județele din România în care se câștigă cel mai bine, în vreme ce, la polul opus, se situează Teleorman şi Caraş-Severin.

În perioada pandemiei, doar zece din cele 41 de județe ale țării şi municipiul Bucureşti au înregistrat majorări salariale medii nete ce depășesc 15%, în vreme ce 16 județe au raportat creșteri salariale mai mici de 10%.

Județele cu cele mai mari salarii din România

Conform datelor Institutului Național de Statistică, cele mai mari salarii le încasează angajații din Bucu­reşti, Cluj şi Timiş, iar cele mai mici salarii sunt acordate angajaților din județele Teleorman, Caraş-Severin şi Maramureş.

În octombrie 2021, salariații bucureșteni au primit, în medie, câte 4.612 de lei net, o majorare de 16% comparativ cu aceeași lună din 2019. În Cluj, salariul mediu net lunar era în 2021 de circa 4.300 de lei, adică o majorare de 22% față de perioada anterioară declanșării pandemiei de COVID-19. În Timiș, salariul mediu net era de  3.830 de lei, o creştere cu 23% comparativ cu luna octombrie 2021, conform Ziarul Financiar.

Topul celor mai bine plătite joburi din România

Clasamentul este dominat de sectoarele IT și management, iar salariile menționate sunt cele ale specialiștilor care ocupă poziții de top în cadrul companiilor angajatoare.

  • Chief Technology Officer - 36.750 lei
  • IT Architect - 35.100 lei
  • Director Financiar - 35.000 lei
  • Programator PHP - 31.000 lei
  • Medic - 30.000 lei
  • Inginer Software - 30.000 lei
  • Director de producție - 30.000 lei
  • Programator NET - 30.000 lei
  • Director de vânzări - 30.000 lei
  • Programator Java - 29.250 lei
  • Project Manager IT - 28.000 lei
  • Azure DevOps Engineer/Devs - 27.199 lei
  • Programator C# - 25.000 lei
  • Product Manager IT - 25.000 lei
  • Specialist Securitate IT - 25.000 lei
  • Key Account Manager - 25.000 lei
  • Programator Python - 25.000 lei
  • HR Director - 25.000 lei
  • NET Technical Lead / Senior Programmer - 24.744 lei
  • Director de Marketing - 24.500 lei
  • Manager de calitate - 23.985 lei
  • IT Project Manager - 12.372 lei
  • Inginer Automatizări - 12.363 lei
  • Customer Service with English and German - 11.374 lei
  • Unit Manager / Director Agentie - 11.274 lei
  • Manager birou vânzări - 9.890 lei
  • Brand Manager - 9.890 lei.

Domeniile cele mai bine plătite în România

Ana Vișian, care ocupă funcția de marketing manager la BestJobs, a declarat faptul că domeniul IT acaparează piața românească, existând un nivel crescut de competitivitate în rândul specialiștilor în domeniu. Alte domenii în care se câștigă bine sunt tehnologia, telecomunicaţiile, industria petrolieră, sănătate sau ingineria.

„Anul 2022 a adus sectorului IT un nou vârf în ceea ce privește salariile, pe măsură ce s-a liberalizat tot mai mult accesul candidaților români la alte piețe din regiune sau chiar de pe alte continente. Majorările salariale consistente din zona IT sunt determinate, printre altele, de competiția puternică pentru specialiști, iar ofertele de joburi continuă să crească din partea companiilor. În acest moment, sunt 31.306 locuri de muncă la noi în platformă”, a transmis reprezentantul Best Jobs, conform Economedia.ro.