Când foamea ne bate la uşă, autorităţile au găsit soluţia rapidă pentru dezvoltarea agriculturii. Agenţia Domeniilor Statului (ADS) s-ar putea transforma într-o bancă funciară, care să cumpere terenuri agricole de la proprietari şi să le comaseze în suprafeţe mari, după cum a anunţat Valeriu Tabară, ministrul agriculturii, săptămâna trecută.
"Avem câteva iniţiative legislative pentru comasarea terenurilor agricole prin care şi reorganizarea ADS, care ar putea deveni un actor în piaţa funciară şi un depozitar a tot ceea ce înseamnă rezerve de fond funciar şi am putea porni de la patrimoniul pe care îl deţine deja de 400.000 de hectare, proprietate publică a statului. Am putea să intrăm chiar cu toată suprafaţa aflată în proprietatea publică a statului", a declarat Tabără, citat de Agerpres.
Astfel, agenţia ar putea negocia cumpărarea oricărui teren agricol, dar numai cu scopul de a fi comasat.
De altfel, ministrul agricultură spune că, în ultima perioadă, s-a observat o uşoară creştere a suprafeţelor exploataţiilor agricole. "S-a remarcat deja o creştere a suprafeţelor agricole în fermele vegetale, dar şi în cele zootehnice, care nu mai sunt doar cu două animale, ci cresc către 50", a spus Tabără.
Arendaşul va avea drept de preemţiune Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, a precizat că ministerul lucrează la o astfel de iniţiativă legislativă, dar care ar trebui să ofere, în primul rând, un drept de preemţiune arendaşului, în cazul cumpărării unui teren, şi pe urmă statului.
Potrivit acestuia, ADS nu va face afaceri cu terenurile agricole, nu le va exploata, ci le va cumpăra pentru comasare.
"Ca ADS să devină o bancă funciară mai trebuie câteva drepturi în legislaţia românească, respectiv dreptul de preemţiune în cazul cumpărării terenurilor agricole, al arendaşului şi vecinilor din zonă, ulterior şi dreptul de preemţiune al statului", a precizat secretarul de stat.
Ce face o bancă funciară
Potrivit experţilor olandezi, o bancă funciară poate să cumpere şi să administreze temporar terenurile din zona rurală cu scopul de a le redistribui sau a le arenda, în vederea îmbunătăţirii structurii agricole sau realocării acestora către un alt scop de interes general.
Cele mai noi date ale APIA arată că în perioada 2007-2010 s-a constatat o scădere a numărului de fermieri care au solicitat plăţi pe suprafaţă, de la 1,236 milioane în 2007 la 1,092 milioane anul trecut.
De asemenea, au scăzut şi suprafeţele cuprinse în intervalul de 1-5 hectare, de la un milion de fermieri care deţineau exploataţii din această categorie la 879.380 fermieri în 2010. Numărul fermierilor care deţineau mai puţin de un hectar au scăzut până la 1.663 anul trecut, la 4.961 în 2007.