"Cardul verde" le dă bani celor care trăiesc ecologic
- Adam Popescu
- 1 noiembrie 2010, 23:57
Australia va testa un sistem care va contoriza amprenta de carbon a fiecărei persoane, oferind recompense celor prietenoşi cu mediul.
Autorităţile locale din Norfolk, o mică insulă din Pacificul de Sud, pierdută undeva între Australia, Noua Zeelandă şi Noua Caledonie, vor pune în aplicare un program unic în lume: le vor da bani oamenilor care aleg să trăiască sănătos şi să polueze mediul cât mai puţin, relatează AFP.
Insula Norfolk, cu o suprafaţă de numai 35 de kilometri pătraţi, unde trăiesc aproximativ 2.000 de oameni, este un loc ideal pentru a testa noi soluţii pentru două dintre cele mai mari probleme ale societăţilor moderne: încălzirea climei şi obezitatea, susţin cercetătorii care se află la originea acestui proiect.
"Avem o insulă situată la 1.700 de kilometri în largul Australiei, total autonomă, şi este uşor să calculăm ce intră şi ce iese", a subliniat Garry Egger, de la Universitatea Southern Cross, de lângă Brisbane, şeful echipei de cercetători care a iniţiat proiectul.
Insula puşcăriaşilor, transformată în paradis
Fostă colonie britanică pentru puşcăriaşi în secolele XVIIIXIX, Norfolk este astăzi singurul teritoriu din Australia care are un guvern autonom.
Locuitorii care îşi doresc să intre în program vor primi un card de credit, descris generic ca un "card al amprentei de carbon", pe care vor trebui să-l prezinte când îşi plătesc consumul de curent electric, carburantul şi când îşi fac cumpărăturile.
Cei cărora le vor rămâne unităţi vor putea să le transforme în bani lichizi. În schimb, cei mai cheltuitori vor fi nevoiţi să cumpere unităţi de credit suplimentare.
În ceea ce priveşte poluarea şi obezitatea, locuitorii de pe insula Norfolk au un stil de viaţă similar cu cel al australienilor, a mai spus Garry Egger.
Australia se află pe primul loc în lume la emisia de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din cauza unei industrii miniere puternice. De asemenea, Australia se află printre primele zece ţări din lume la capitolul obezitate.
Turiştii vor putea economisi bani de vacanţă participând la program
Programul, bazat pe voluntariat, are ca scop reducerea consumului de electricitate, de benzină, a importului de hrană industrială, precum şi încurajarea populaţiei să se deplaseze pe jos sau cu bicicleta.
Experimentul, care va demara la începutul anului 2011 şi va dura trei ani, este finanţat de autorităţile locale şi de Consiliul australian al cercetării.
Cei aproximativ 30.000 de turişti care petrec sejururi anual în insula Norfolk vor primi şi ei un card la sosire, pe care vor avea un număr de unităţi calculat în funcţie de durata vacanţei lor.
"Ei vor putea să recupereze bani dacă îşi vor supraveghea consumul, dar vor trebui să plătească dacă şi-au depăşit creditul", a spus Egger.
"Este foarte amuzant deoarece, la final, turiştii vor putea să câştige bani în timp ce sunt în vacanţă, dacă fac ceea ce trebuie", a adăugat el.
Planuri "verzi" pentru întreaga planetă
Locuitorii insulei au primit cu entuziasm această iniţiativă, a spus Andre Nobbs, ministrul turismului din Norfolk. "Pentru Norfolk este un atu faptul că oamenii de aici au convingeri foarte puternice referitoare la protecţia mediului", a arătat el.
Numărul de unităţi va fi redus treptat pentru a atinge obiective mai ambiţioase în domeniul poluării şi al sănătăţii, a precizat Garry Egger, iar peste trei ani va fi prezentat un bilanţ autorităţilor locale şi australiene.
"Dacă locuitorii din Norfolk primesc bine acest program, el ar putea fi lărgit la scara unui întreg stat. De ce nu, la întreaga planetă", a spus Egger.
CAMPANIE. Cardurile "verzi", deocamdată doar cu rol educativ
ISTORIE
Economia insulei se bazează pe turism
Primul european care a văzut insula a fost căpitanul James Cook, în anul 1774, în timpul celei de-a doua călătorii în Pacificul de Sud. El i-a şi dat numele care s-a păstrat până astăzi, după Mary Blount, ducesă de Norfolk.
Luată în stăpânire de britanici, insula a devenit curând o importantă sursă de in pentru englezi, care au exploatat-o economic cu ajutorul puşcăriaşilor care au fost colonizaţi aici.
În prezent, insula Norfolk este unul dintre teritoriile externe ale Australiei, iar autorităţile se bucură de un grad înalt de autonomie în guvernare.
Economia insulei se bazează în special pe turism, Parcul Naţional Norfolk Island şi Golful Anson fiind printre cel mai importante obiective de aici. De asemenea, în Norfolk este interzis importul de fructe proaspete şi de legume, ele fiind produse la nivel local.