Tratarea bolilor cardiovasculare, cea mai frecventă patologie din România, este finanţată prin Fondul Unic al Asigurărilor de Sănătate. Bolnavii cu astfel de afecţiuni trebuie să beneficieze de gratuitatea intrenării, intervenţiilor chirurgicale, dispozitivelor medicale şi tratamentelor de care au nevoie. În realitate, şi în 2013 mulţi pacienţi au fost nevoiţi sau păcăliţi să plătească bani grei pentru a-şi repara inima. Nevoia acestor oameni susţine o înfloritoare industrie alimentată de un sistem care pare a-i fi jurat credinţă mai degrabă lui Mercur (zeul comerţului) decât lui Hipocrate.

„Stenturile” “cu substanţă, vehicul de îmbogăţire”

Stentul este un dispozitiv care lărgeşte vasul de sânge îngustat de depunerile de colesterol. Dispozitivul este, cel mai adesea, ultima şansă a unui bolnav să scape de operaţia pentru by-pass coronarian, ori, mai rău, de un infarct. Sunt două tipuri de stenturi: cele active, care eliberează, constant, o substanţă   farmacologic activă (utilă în cazul celor bolnavi de diabet sau dislipidemie severă) şi cele simple, mecanice, mult mai ieftine decât cele active.  “Nu există dovezi care să ateste că stenturile active farmacologic reduc mortalitatea mai bine decât cele metalice. Ele sunt însă mai eficiente terapeutic, în sensul că imbunătăţesc calitatea vieţii şi reduc riscul de restenozare, important mai ales în cazul bolnavilor de diabet zaharat sau cu îngustări lungi ale arterelor principale ale inimii”, spune prof. Univ. Dr. Dragoş Vinereanu, directorul medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). Din cauza bugetului “subţire”, spitalele nu cumpără decât stenturi mecanice (100 euro – 300 euro bucata), cu mult mai ieftine decât cele active (1100 – 2500 de euro). Pentru stenturile mecanice gratuite (finanţate prin Fondul Unic al Asigurărilor de Sănătate), se stă uneori “la coadă”. Cei care sunt mai temători, mai grav bolnavi sau sunt dispuşi la orice cheltuială devin repede victime ale sistemului mafiot care transformă în bani frica pacienţilor.

Câştiguri de zeci de mii de euro pentru fiecare samsar cu cruce roşie

În 2013, principala metodă de „jupuire” a bolnavilor era destul de simplă. Medicul cardiolog, sau asistentul acstuia, îi sugera pacientului că i-ar fi cu mult mai bine să i se implanteze un stent scump, cu substanţă activă. Spitalul nu deţinea însă un astfel de stent, aşa că pacientul  era trimis să-şi cumpere unul de la distribuitori. De frică, pacientul sau familia acestuia lichida toate economiile sau făcea credit la bancă să-şi cumpere două sau chiar trei astfel de stenturi. Pentru două dispozitive, pacientul plătea şi 3500 – 4000 de euro, preţul „la bucată” fiind cu mult mai mare decât dacă stentul ar fi fost obţinut de un spital sau de Ministerul Sănătăţii într-o licitaţie organizată. Sursele din domeniu spun că firmele distribuitoare au înţelegeri verbale cu unii dintre medici, aceştia primind o parte substanţială din adaosul comercial „gras” (uneori peste 100%) pe care îl încasau distribuitorii de la pacienţii în suferinţă. „Cei mai prolifici dintre medici au încasat astfel zeci de mii de euro anual, bani negri, poate şi mai mult”, ne-au spus aceleaşi surse. Aceasta în condiţiile în care reamintim, nu există dovezi certe că stenturile cu substanţă   farmacologic reduc mai mult riscul restenozării decât cele mecanice, fără substanţă, cum afirmă coordonatorul programului naţional, Dragoş Vinereanu.
La jumătatea anului 2013, Ministerul Sănătăţii a reacţionat, şi din cauză că tot mai mulţi români cereau în Justiţie să le fie restituite, de către casele de asigurări de sănătate, sumele exorbitante plătite pe stenturi. Managerii mai multor spitale au reacţionat şi. „Am luat măsuri imediat. Am adus la cunoştinţa şefilor de secţie şi a medicilor coordonatori, încă de pe 8 iulie 2013, că este interzisă utilizarea în spital a materialelor sanitare de altă provenienţă”, ne-a declarat Cătălin Cârstoiu, managerul SUUB Bucureşti. Sistemul s-a adaptat însă din mers restricţiilor şi este acum aproape imposibil de contracarat pe căi normale. Acum pacientului i se spune că spitalul nu mai primeşte bani de stenturi sau de procedură şi este îndrumat, verbal (ca să nu existe vreo dovadă) către spitalele private. Procedura costă multe mii de euro.

Un judecător povesteşte cum putea fi “uşurat” 9.000 de euro pe un diagnostic incorect

Judecătorul arbitral Mircea Hălăciugă, membru al Camerei  judecătorilor din Baroul internaţional, a povestit pentru “Evenimentul Zilei” cum a fost îndrumat de la un spital de urgenţă, de stat, către un spital privat cu preţuri astronomice pentru românul de rând, să-şi pună nişte stenturi de care nu avea nevoie, chiar înainte de Sărbătorile de iarnă din decembrie 2013. “La începutul lunii decembrie 2013 m-am prezentat la triaj la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu probleme de inimă. Mi-au făcut electrocardiograma şi analizele şi s-a hotărât să mă ţină în spital. A treia zi mi-au spus să facem o ecocardiografie. Mi s-a spus că am avut un infarct foarte mare în urmă cu mai mulţi ani şi probabil că am cel puţin o arteră înfundată. M-am mirat şi am întrebat cum se poate să nu fi fost conştient că am avut un infarct atît de mare – ori muream ori ştiam, durerile trebuiau să fie infernale. Au tăcut din gură, nu mi-au răspuns, nu mi-au explicat ce mi se întîmplă. Ulterior, unul dintre nedici mi-a spus că trebuie să îmi pună cel puţin două stenturi şi mi-au spus şi cât costă – între 1200 şi 2500 euro fiecare. Mi-au spus că nu se mai fac implanturi cu stenturi venite de afară, adică nu mai pot cumpăra personal stenturile să mi-l pună ei, pentru că nu le dă voie ministerul. Mi-au mai spus şi că nu mai au nici stenturi fără substanţă activă în stoc şi că oricum nu mai facem procedura pentru că nu mai sunt bani de la Casa de asigurări.

“S-a constatat că nici nu aveam nevoie de stent”

Mi-a spus că trebuie să mi le pună undeva la o clinică particulară, mi-a recomandat spitalul Monza şi încă vreo două clinici. Oficial însă, am fost trimis să-mi pun un holter (dispozitiv care înregistrează continuu ritmul inimii în timpul activităţilor de zi cu zi – n.n.). La Monza, am fost consultat de un medic care, coincidenţă, lucrează şi la Floreasca. Mi-a zis că îmi trebuie două stenturi şi că mă costă în total 9000 de euro – stenturi, procedură, spitalizare. Mi s-a părut enorm pentru un om care trăieşte în România. La Fundeni, la Institutul de Cardiologie C.C.Iliescu, mi-au zis că am o deficienţă electrică dar nu mi-a propus nimeni niciun stent. Nu au vrut să-mi vândă nimic, ba chiar mi-au dat de înţeles că nu este mare diferenţă între cele două tipuri de stenturi (cele plătite de CNAS şi celelalte) şi că depinde de organism dacă tolerează stentul. Nu mi-au spus nici că s-au terminat banii, nici că nu mai fac procedura”. Precizăm că Mircea Hălăciugă ne-a spus numele tuturor medicilor cu care a interacţionat, dar ne-a solicitat să nu le facem publice.

Preşedintele CASMB: ”Spitalul Floreasca avea bani de stenturi şi de implant”

Gheorghe Iana, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti ne-a spus că Spitalul Floreasca avea bani pentru implanturi de stenturi, deoarece alocase spitalului Floreasca 390.000 de lei pentru aceste proceduri chiar la începutul lunii decembrie. Iana ne-a confirmat că a auzit despre metoda descrisă de Mircea Hălăciugă: “Am auzit şi eu că există medici care procedează în acest mod, dar nu sunt depuse sesizări la Casă întrucât este vorba de un raport între pacient şi spital privat”. Iana spune că metoda este foarte greu de contracarat şi că nu vede decât o soluţie pentru anihilarea mafiei stenturilor. “Singura soluţie este stabilirea unui preţ minim de referinţă pe care Casa să-l deconteze fiecărui pacient care beneficiază de procedura asta. Pentru cazul stenturilor cu substanţă farmacologic activă preţul trebuie raportat la preţul minim de piaţă al acestora, medicul curant fiind cel care hotărăşte tipul de stent indicat pentru pacient”, a declarat Gheorghe Iana.