Un portret sculptat care îl reprezintă pe faraonul Tutankhamon, va fi scos la licitaţie  la Londra. Anunțul privitor la această licitaţie a declanşat nemulţumirea profundă a autorităţilor de la Cairo, care au cerut, fără nici un succes, anularea ei. Lucrarea, un cap sculptat în cuarţit brun, vechi de peste 3.000 de ani, are o înălţime de 28,5 centimetri, iar  valoarea sa este estimată la  peste patru milioane de lire sterline, echivalentul a 4,5 milioane de euro. Conform reprezentanților casei de licitații, vechea sculptură îl înfăţişează pe zeul Amon, dar cu trăsăturile faraonului Tutankhamon, procedeu prin care tînărul suveran era pus la acelaşi nivel cu zeii. Anunțată încă din luna iunie, această licitaţie a declanşat nemulţumirea profundă a autorităţilor de la Cairo, care au solicitat casei Christie's, să renunţe la ea.

De asemenea, guvernul egiptean a cerut stoparea vânzării tuturor celorlalte piese egiptene în cadrul licitaţiei organizate de Christie's pe 3 şi 4 iulie, subliniind importanţa pe care o are obţinerea tuturor certificatelor de achiziţie, aferente acestor obiecte. Zahi Hawass, arheolog şi fost ministru al Antichităţilor Egiptene, a explicat duminică pentru AFP că, după părerea lui, acea operă de artă a fost scoasă din Egiptul în cursul anilor 70, pentru că aceea a fost perioada în care multe alte obiecte  antice au fost furate din templul din Karnak. Zahi Hawas a precizat că firma Christie's nu poate să  spună când a fost furată statuia, dar și că proprietarii au oferit informaţii false.

Lotul de obiecte antice dcos la licitație a fost cumpărat în 1985 de Heinz Herzer, un comerciant de artă din Munchen. Anterior, sculptura s-a aflat în colecţia lui Joseph Messina, un austriac care a cumpărat-o în perioada 1973-1974 de la prinţul Wilhelm von Thurn un Taxis, care, se pare că s-a aflat în posesia statuetei încă de prin anii 1960. Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a casei Christie's a afirmat că este extreme de importantă  stabilirea proprietarilor recenți ai operei de artă precum şi legalitatea vânzării, ceea ce casa de licității a făcut în mod clar. De asemenea, purtătoarea de cuvânt a mai afrimat că nu este propus la vânzare nici un obiect al cărui regim de proprietate sau modul de export nu sunt pe deplin clarificate. Cererea autorităților egiptene de restituire a obiectelor antice către statele lor de origine, readuc în atenție un scandal ceva mai vechi, legat de celebrele Frize ale Partenonului, conservate la British Museum din Londra şi pe care toate guvernele de la Atena le-au cerut vreme de mai multe decenii.
 

Te-ar putea interesa și: