Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Bucovina, fiind inclusă în Patrimoniul UNESCO din România, lăcaş numit și “Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneț impresionează prin picturile sale cu totul deosebite.

Mănăstirea Voroneț este situată în fostul sat Voroneț, în prezent cartier al orașului Gura Humorului, la 36 km de Suceava, accesul fiind posibil de pe Dealul Gura Humorului.

Biserica a fost construită în doar 3 luni şi 3 zile, o perioadă foarte scurtă pentru acele vremuri, fiind, în fapt, simbolul unei rugăciuni pentru salvarea Ţării Moldovei de asaltul cotropitorilor.

Ştefan cel Mare și Daniil Sihastrul

Aşezământul monastic de la Voroneţ datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun, aici existând, iniţial, o biserică de lemn construită cel mai probabil între anii 1400-1410, care a fost distrusă de un incendiu, în anul 1485, când au fost mistuite nu doar biserica veche, cu temelie de piatră, ci şi construcţia din lemn, dar şi anexele şi chiliile, conform unor descoperiri arheologice recente.

Existenţa Mănăstirii Voroneţ este strâns legată de două personalităţi importante în istoria culturii şi civilizaţiei noastre.

Ştefan cel Mare, domn al Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), a zidit nu mai puţin de 44 de mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, câte una după fiecare luptă câştigată, şi a purtat războaie cu turcii într-un interval de 10 ani (1474 – 1484).

Daniil Sihastrul, a fost un pustnic ortodox, renumit duhovnic şi sfetnic al domnitorului Ştefan cel Mare, devenit egumen al Mănăstirii Voroneţ.

El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în şedinţa din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, cu numele de „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” şi ziua de prăznuire a fost stabilită la 18 decembrie.

Mănăstirea Putna, construită la îndemnul lui Daniil Sihastrul

La vârsta de 16 ani, el s-a călugărit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi, primind numele David.

După o perioadă se retrage la Mănăstirea „Sfântul Laurenţiu” de lângă satul Vicovu de Sus, unde a primind numele de schimnic - Daniil - şi s-a retras într-o zonă împădurită şi greu accesibilă de pe valea pârâului Viţău în apropierea actualei localităţi Putna, unde a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis, care îi slujea drept chilie.

În anul 1451 aici soseşte Ştefan cel Mare, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, iar pustnicul Daniil îi prooroceşte acestuia că în curând va deveni domnitor al Moldovei, lucru care se va confirma în anul 1457.

La îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ştefan cel Mare construieşte Mănăstirea Putna în anul 1466, care a fost sfinţită patru ani mai târziu.

Decizia lui Ștefan Cel Mare

Daniil se retrage apoi la Voroneţ, pe malul unui pârâu, sub stânca Şoimului, unde îşi continuă viaţa monahală.

În anul 1476, el primeşte din nou vizita lui Ştefan cel Mare, care, după înfrângerea de la Războieni, îi cere sfatul.

Daniil Sihastrul prevede biruinţa domnitorului în luptele cu cotropitorii, iar în amintirea ultimei victorii împotriva turcilor, domnitorul decide să construiască, în anul 1488, Mănăstirea Voroneţ.

Lucrările de construcţie încep la 26 mai în acel an, iar când acestea se apropiau de final, Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, moşia Ştilbicani.

La 14 septembrie 1488 are loc sfinţirea mănăstirii, iar după acest moment, Daniil se mută de la chilie în mănăstire, unde îşi petrece ultima parte a vieţii, fiind ales egumen.

Biserica nou construită a preluat vechiul hram al „Sfântului şi Slăvitului Marelui Purtător de Biruinţă Gheorghie”.

Deține un patrimoiu important

Mănăstirea devine, încă de la început, un remarcabil centru de credinţă şi cultură al Moldovei medievale, iar prezenţa monahului Daniil la Voroneţ este considerată esenţială pentru viaţa duhovnicească deosebit de aleasă care a existat aici.

Ştefan cel Mare a dăruit mănăstirii de-a lungul vieţii nu numai o serie de moşii dar şi mai multe cărţi extrem de valoroase – printre acestea aflându-se Tetraevanghelul din 1490 -, veşminte şi odoare bisericeşti.

În anul 1490, la Voroneţ se înfiinţează o „scriptorie”, în care erau copiate cărţile necesare oficierii slujbei religioase, cel mai bun exemplu fiind copierea Tetraevanghelului de către călugărul Pahomie.

Tot aici, a fost înfiinţată, ca şi la alte mănăstiri, o şcoală de slavonie unde erau aduşi pentru educaţie copii de boieri şi de preoţi care învăţau pentru a deveni copişti de cărţi, preoţi, dascăli pentru biserici şi şcoli, sau dieci (scriitori la cancelaria domnească) pentru cancelariile ţinuturilor şi oraşelor.

În anul 1496, Daniil trece la Domnul, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Voroneţ, iar pe piatra sa de mormânt, realizată la dorinţa lui Ştefan cel Mare, stă scris: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.

Comuniștii au interzis slujbele

După moartea lui Ştefan cel Mare, în 1504, urmaşii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, dăruiesc sau confirmă anumite donaţii către mănăstire, donaţii care se realizau, de regulă, cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, sau a altor sărbători religioase.

În anii comunismului, Voroneţul a devenit „monument istoric şi de artă”, lumânările şi slujbele sunt complet interzise, şi sunt realizate lucrări de restaurare, mai ales pentru a proteja pictura exterioară.

La 14 martie 1991, prin decizia nr. 1 a Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Mănăstirea Voroneţ îşi reia viaţa monahală după nu mai puţin de 206 ani, fiind realizată aici o obşte de maici, prima Stareţă a Mănăstirii Voroneţ, fiind numită Stavrofora Irina Pântescu.