Săptămâna a început cu ploi capricioase, dis-de-dimineață, cu o părere de soare din când în când, urmată de noi serii, fără tunete, desul însă spre a obliga mulțimea de gazetari să aștepte sub umbrele intrarea la Debussy, unde, luni, la 19,30, a fost proiectat filmul din competiția oficială semnat de Spike Le
Ar trebui să ne amintim că Spike Lee( născut la 1957 la Atlanta –Georgia) este un veteran lipsit de șanse pe Croazetă. A ratat Palme d` Or în 1989 cu „Do the Right Thing”, pentru a reveni doi ani mai târziu, cu un film în afara competiției(„Jungle Fever”). Îl regăsim și în 1996, cu o proiecție specială –„Girl 6” -, apoi în calitate de coregizor, în 2002, cu filmul cu „sertare” „Ten Minutes Older”. Dacă stăm să numărăm, ar cam fi la a cincea prezență la Cannes și la a doua în competiția oficială. La 61 de ani, cariera lui este împlinită, iar filmul de acum i-ar da dreptul să spere din nou, la mai mult.
Ioan Lazăr, corespondent Evenimentul Zilei
Câteva lucruri legate de pregătirea lui ar putea fi folositoare. Vine dintr-o familie de afro-americani, lucrând, de asemenea mult în mediul artistic de acasă. Tatăl a semnat grafica primelor sale filme, un frate a fost fotograf de platou, o soră a jucat în mai multe filme. În plus, deloc neglijabil, a crescut la New York, și nu se poate spune că a suferit din cauza rasismului. Tema sa preferată rămâne aceasta, cultivând un cinema militant, situat cu moderație sub semnul culturii. Urmează University Film Scool din New York. Filmul de diplomă îi aduce o binemeritată popularitate. Are totuși în sânge „negritudinea”, inițiat în literatura și muzica afro-americană. Are umor și perseverează în direcția deja semnalată. De pildă, casa de producție pe care o înființează se intitulează „Forty Acres and a Mule”, aluzie la promisiunea făcută sclavilor după Războiul de Secesiune. Se vede din ceea ce am menționat până aici că ne aflăm în fața unui cineast independent, iubitor de libertate. Rămâne puternic atașat comunității afro-americane, căutînd să prezinte situația într-o lumină cât mai obiectivă. Este preocupat de relațiile intrarasiale, între afro-americani și italo-americani, de pildă. Face un film biografic despre un personaj controversat -„Malcolm X”. Deși își propune să ofere o imagine pozitivă a afro-americanilor, se întreabă de ce, totuși, poliția tratează cu mai multă brutalitate un negru? Este un cineast dificil, căruia nu i se pot impune teme sau subiecte, iar de aici pronind nu e de mirare că a fost învinuit de rasism, de antisemitism. Ca să mai potolească acuzele, a făcut, la un moment dat, un film numai cu actori albi, cu un titlu ce ne poate pune pe gânduri, „Summer of Sam”(1999). Nu-i sunt pe plac filmele albilor Quentin Tarantino și Clint Eastwood, și nici filmele hollywoodiene. Mai trebuie să ne întrebăm de ce? Simplu. Răspunsul vine din faptul că filmele lui sunt „reale”.
Cum nu vrem să ducem corespondența de astăzi pe un tărâm prea teoretic, să ne apropiem de „Blackkklansman”, aflat în competiție la această ediție. Descoperiți cum titlul ascunde trei litere „k”. Sunt inițialele de la Ku Klux Kan, și pot fi considerate un cifru. Bazat pe un caz real, este povestea unui ofițer de poliție afro-american infiltrat la vârful organizației Ku Kulx Klanului din Colorado Springs. Este un film construit inteligent, de o ingeniozitate certă, cu planuri narative oglindindu-se, să zic așa, unele în altele. Regizorul se joacă inspirat cu personajele, dublându-le rolurile, mutându-le de o parte sau de alta a conflictului, în taberele aflate în dispută. Presărat cu umor, cu aluzii, în maniera postmodernă a filmului autoreferențial, încet-încet ne mută pe un teritoriu tragic, îndemnând la reflecție. Și-a ales cu mână sigură actorii. Mă opresc la doar doi: John David Washington(Ron Stallworth), fiul celebrului Danzig, și Adam Driver(Flip Zimmerman), pe care îl vom întâlini și în filmul din gala de final despre Don Quijote, într-un rol de asemenea principal(Toby). Alături de regizor și de alți membri ai echipei, ambii vor fi prezenți și la conferința de presă ce va începe peste o oră.
Am remarcat cum sala de la Debussy, plină ochi cu jurnaliști de film, s-a amuzat copios în prima parte, ca apoi din momentul când lucrurile o iau pe alt făgaș, să nu se mai audă nici măcar o respirație. Spike Lee are și știința genurilor, de care face uz cu măsură. Trece de la filmul parodie la cel psihologic, pe fondul unuia de acțiune, peste care picură cu abilitate, direct, în cadru, sau din afara acestuia, muzica afro-americană a timpului. Precizăm că ne aflăm în fața unui film inspirat de o carte celebră, „Black Klansman”, apărută în 2006, despre mai sus menționatul caz al unui ofițer afro-american, inflitrat în KKK, grup racial promovând „superioritatea albilor”. Numele lui este Ron Stallworth.
Care să fie numele câștigătorului de Palme d` Or din 2018? Să fie el Spike Lee?
Recomandările noastre
