Candidatul PSD la Voineşti a murit

Candidatul PSD la Voineşti a murit

Neculai Ivaşcu, candidatul PSD la primăria comunei Voineşti, judeţul Iaşi, care a condus localitatea timp de 18 ani, a murit, în această dimineaţă, din cauza unei boli grave de care suferea de mai multă vreme.

Neculai Ivaşcu, în vârstă de 58 de ani, era primarul în funcţie al comunei Voineşti din 1990, iar în această dimineaţă a fost internat, în stare critică, la Clinica de Gastoenterologie a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Medicii care l-au îngrijit au spus că acesta suferea de o afecţiune cronică a ficatului şi că, în pofida eforturilor de a-l stabiliza, primarul a decedat în jurul orei 9.00.

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au spus că o astfel de situaţie nu a fost prevăzută în Legea electorală şi că au cerut Biroului Electoral Central lămuriri asupra măsurilor care trebuie luate în acest caz.

"Legea electorală nu prevede explicit ce se întâmplă în momentul în care unul dintre candidaţi încetează din viaţă", a declarat Marian Grigoraş, membru în BEJ.

Primarul Neculai Ivaşcu se calificase în turul al doilea alături de candidatul PNL Gheorghe Dobreanu.

Din pricina legii ambigue, procesul electoral continuă la Voineşti.

(13:19)

Ne puteți urmări și pe Google News