Problema este că cei care dezbat dacă trebuie mers înainte prin abuzuri sau trebuie eradicat acest flagel social prin respectarea cu stricteţe a legilor şi a Constituţie sunt judecători, foşti oameni ai serviciilor şi ziarişti şi aproape deloc politicieni. Cei din urmă sunt desemnaţi prin vot să creeze legi pentru a construit un stat corect şi predictibil în relaţia cu noi, simplii cetăţeni. Politicienii noştri par a fi lipsiţi de idei, de puterea de a propune proiecte de substanţă şi curajul de a-şi asuma un punct de vedere şi acesta este unul dintre efectele perverse ale modului de funcţionare a Sistemului. Ca să înţelegem diferenţa ne întoarcem în timp 27 de ani, la prima dezbatere electorală din România ieşită din comunism. S-au confruntat atunci Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. Lupta s-a dus în sine între două idei. Prima a fost că societatea poate fi dusă spre capitalism de cei care au făcut parte din fostul sistem comunism pentru că ei ştiau cel mai bine cum funcţiona ţara. A doua idee, susţinută de Raţiu şi Câmpeanu, a fost că ţara trebuie preluată de oameni care au trăit în Occident şi înţeleg modelul capitalist mai bine. Atunci, în timpul dezbaterii, Raţiu a dat celebra definiţie a democraţie: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Au fost vremuri cu dezbateri importante, fiecare tabără având argumentele sale.

Ne întoarcem în zilele noastre şi găsim un singur stil de aduna voturi: policienii revendică puterea doar pentru că celălalt este mai slab la guvernare, nu pentru că ar avea vreo idee mai bună. Încercaţi să vă amintiţi când aţi auzit ultima oară o idee de reţinut de la un politician. Ne este uşor să identificăm principiile în care credeau Iliescu, Câmpeanu, Raţiu sau Coposu la un sfert de secol de la înfruntările dintre ei, dar de la actuala clasă politică nu putem reţine o idee deşi suntem contemporani cu ei. De ce? Eu cred că este unul dintre efectele perverse ale existenţei Sistemului. Vă dau un exemplu. Am fost apropiat de mediile liberale având acces la informaţii din cadrul organizaţie Bucureşti. Una din organizaţiile de sector era condusă de un om despre care se vorbea că este apropiat de un anumit serviciu secret. Care este problema? La începutul anului 2015, PNL era în plin proces de fuziune cu PDL. Numai că în Sectorul 1 PDL îi domina categoric pe liberali. La una dintre întâlnirile restrânse unul dintre vicepreşedinţi spune: „În stilul ăsta după fuziune noi nu mai avem nicio şansă să avem vreun cuvânt de spus în partid. Vor câştiga ei tot. Trebuie să găsim o cale de negociere cu ei”. Preşedintele, cel despre care se vorbea că este aproapiat de directorul unui serviciu secret, îl linişteşte însă spunându-i că până în vară echipa de la PDL va fi rasă de DNA. Nu numai că nu era un argument politic, dar această informaţie îi creea un avantaj clar. Chiar ştiind că este un aproapiat al serviciilor era greu de crezut o asemenea predicţie. Şi totuşi, în iunie 2015 echipa PDL sector 1 a fost destructurată prin aducerea lui Andrei Chiliman, cel care era liderul organizaţie, la DNA Ploieşti. Şi ca lucrurile să fie şi mai clare acum marele PNL sector 1 este condus de aripa foştilor liberali, care nici măcar nu visau la atâta putere până să vină DNA.

Efectul pervers al implicării Sistemului în politică este că aleşilor le-a dispărut reflexul de a se gândi la probleme esenţiale pentru societate pentru că ei îşi construiesc strategiile politice nu prin inteligenţa şi talentul lor, ci pe baza unor informaţii puse la dispoziţie de un Sistem care nu ar avea ce să caute între civili. Un politician care a fost ajutat de Sistem printr-o informaţie sau acţiune are toate şansele să nu se mai gândească la proiecte pentru societate pentru că primind acea mână de ajutor el însuşi va înţelege că trăim într-o lume în care ideile lui oricum nu contează. Ceea ce contează este dacă scapi. Mai avem vreo şansă? Cu siguranţă da, pentru că atunci când serviciile se vor retrage din politică, şi vor fi nevoite să facă asta după dezvăluirile din ultima perioadă, atunci aceşti candidaţi manciurieni vor trebuie să spună o idee a lor. Atunci vom realiza cât de goliţi de conţinut sunt şi cât de uşor de înlocuit sunt.