Candele nestinse

Candele nestinse

Candela simbolizează mica ofrandă pe care o aducem Domnului în semn de mulțumire. „Candele nestinse” vorbesc despre importanța și curajul mărturisitorilor din închisorile comuniste, dar și despre cruzimea și lipsa de umanitate a torționarilor.

Cu „Candele nestinse”, regizoarea Ivona Boitan, încearcă să pună ulei în neuitare. Textul ne amintește de valorile morale ale poporului român: curajul, tăria de caracter și puterea credinței. Acțiunea piesei se plasează la începutul anilor 1950, atunci când în România intelighenția era la pușcării și „omul nou” făcea ravagii cu lipsa lui de conștiință.

„Sunt evocate personalități marcante ale societății românești, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Barbu Slătineanu, Maria Cantacuzino, Petre Țuțea și mulți alții, direct sau indirect. Piesa compune mărturii, fragmente din dosarele CNSAS, laolaltă cu elemente de ficțiune, toate menite să ne ajute să medităm la ce înseamnă pentru om conștiința.

Deși perioada este sumbră, deși deznodământul e arareori fericit, piesa are un umor negru redat de mecanismul, probat istoric, al ageamiilor și inculților care analizează operele minților luminate ale epocii, din dorința de a găsi probe incriminatorii”, spune Ivona Boitan.

Imaginii celor doi milițieni interpretați de Tomi Cristin și Bogdan Iacob, icoane vii ale omului șiret și șmecher, profitor al timpurilor, se contrapune cea a anchetaților, interpretați toți de Damian Victor Oancea. Tabloul este completat de personajele feminine multiple, delicat dar și intens aduse la viață de Ana Calciu. Ele sunt femeile lăsate în urmă, locuitoare ale unei țări văduvite de bărbați. „O frescă de 80 minute a unei societăți pe care o sperăm, în ciuda semnalmentelor contrare, definitiv încheiată”, a adăugat regizoarea.

Este un proiect de teatru independent, Compania Teatrală Zona, curajos, atipic,un spectacol necesar, un recurs la valori și sens. Următoarea reprezențație a piesei „Candele nestinse” are loc în 19 februarie la ora 19, la Teatrul de Arta București, str Sf. Ștefan nr 21. Rezervări bilete tel 0724575463 sau 0728848296.

Ne puteți urmări și pe Google News