După dublul succes de Grand Slam începând cu Roland Garros în 2018 și Wimbledon 2019, Simona Halep a dezvăluit că o bucurie la fel de mare, dacă nu şi mai mare, ar fi să dea nașterea unui copil.
Simona Halep își dorește un copil
Întrebată cine i-ar putea aduce o bucurie similară cu cele trăite la Roland Garros şi Wimbledon, Simona a răspuns: „Să am un copil. Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare. Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viața acestui sport, dar rămâne limitat, adică nu poate să ia faţa vieții mele,” a declarat Simona Halep.
Când ar putea fi nunta Simonei Halep
Marele eveniment ar putea avea loc chiar înainte de French Open care va începe pe 30 mai.
„S-ar putea ca o cununie civilă să fie chiar înainte de Roland Garros, să fie o petrecere restrânsă, în familie. Apoi, când deja se va fi terminat nebunia cu coronavirusul, Simona și Toni vor pregăti petrecerea cea mare.
Dar, cel mai probabil, lucrurile astea se vor întâmpla anul viitor. Ea ar avea destul de mulți invitați din străinătate pe care ar fi absurd să îi țină în carantină, pentru eveniment. Așa că, Simona și Toni vor avea, de fapt, o nuntă cum și-au dorit: una pentru familie, intimă, cu doar cei foarte apropiați, și una demnă de o campioană mondială, dar reprogramată”, au spus apropiații, potrivit retetesivedete.