O combinație fatală între o eroare umană, neglijență și vreme proastă a stat la originea accidentului aviatic din iunie 2009, când 228 de oameni au pierit în apele Atlanticului.
În vara anului 2009, cursa 447 care făcea legătura între Rio de Janeiro și Paris avea să devină cea mai mare tragedie aeriană din istoria companiei Air France. Un avion de tip Airbus A330, cu 228 de persoane la bord, s-a prăbușit în apele Oceanului Atlantic, la mai puțin de patru ore de la decolare. Epava avionului a fost descoperită abia după doi anipe fundul oceanului, la o adâncime de peste 4.000 de metri. Încet încet, întrebările pe care rudele pasagerilor, dar și anchetatorii și le puneau – cum de s-a prăbușit un avion modern, primul căzut la pământ din 1994 când a intrat în uz, cum de niciun mesaj transmis de piloți nu sugera drama ce avea să se producă - au început să primească răspunsuri care, la final, aveau să transforme tragedia aeriană din iunie 2009 în exemplul perfect al unei nenorociri la originea căreia au stat niște scăpări.
Un căpitan obosit
Experții francezi care au studiat cutiile negre ale aeronavei au explicat că la baza tragediei aeriene de acum cinci ani a stat progresul tehnologic uriaș făcut de industria aeronautică în ultimii 40 de ani care, c u l m e a , face puțin p r o b a b i - lă producerea unui accident de proporții. Însă tocmai dependența de acest progres tehnologic i-a determinat pe piloții aeronavei Airbus A330 să nu facă față unei situații de criză atunci când aceasta s-a produs și care s-a dovedit fatală.
Ce s-a întâmplat mai exact? În cursul zborului care, până la momentul impactului, a avut loc noaptea (avionul a decolat la ora 23.00 din Rio de Janeiro, urmând să aterizeze a doua zi dimineața la ora 10.00, la Paris), căpitanul, cel mai experimentat dintre piloți, s-a dus să doarmă, după o noapte plină petrecută în orașul brazilian. Specialiștii susțin că, dacă Marc Dubois, căpitanul de 58 de ani, ar fi fost treaz în momentul în care cei doi copiloți de 37 și, respectiv, 32 de ani au pierdut controlul aeronavei, soarta cursei 447 ar fi fost diferită.
Revista americană Vanity Fair a publicat, în ediția de luna aceasta, un amplu material în care reface traseul cursei Air France până la momentul accidentului, cu accent pe modul în care cei trei piloți au reacționat când șiau dat seama că avionul a intrat în picaj. Discuțiile precipitate dintre cei trei piloți (căpitanul fiind trezit cu doar câteva minute înainte de impact, mult prea târziu pentru a mai putea face ceva) arată haosul instalat în cabină și neputința lor de a mai redresa aparatul.
„La naiba! Suntem morți!”
Totul a început după ce avionul a intrat într-o zonă de turbulențe, iar cristalele de gheață au obturat senzorii de viteză de la exterior. Nemaiprimind indicii despre viteză, pilotul automat s-a deconectat, forțându-i pe cei doi copiloți să preia controlul aeronavei. Ei nu au reușit însă să readucă avionul pe linia de plutire și, panicați, au greșit comenzile, încercând să ia înălțime ridicând avionul, în loc să îi coboare botul pentru a anula efectul denumit în jargon aeronautic stall – atunci când, din cauza unghiului de înclinare ridicat, avionul își pierde portanța (forța care îl ține în aer) și intră astfel în picaj.
„La naiba, ne vom prăbuși! Nu se poate! Ce se întâmplă?” și „La naiba, suntem morți!” au fost ultimile cuvinte ale celor doi copiloți înainte ca avionul să loveasca suprafața oceanului la o viteză de aproape 300 de km pe oră. Toți pasagerii au murit instantaneu în momentul impactului, susțin specialiștii. Raportul final al anchetei deschisă de autoritățile franceze arată că cei doi copiloți nu au știut să manevreze aparatul în lipsa indicatorilor care afișau viteza de zbor a aeronavei, acționând haotic și destabilizând astfel avionul.
Recomandările noastre
