EXCLUSIV EVZ. Unul dintre prietenii din tinereţe ai starului, Scottie Preston, crede că celebritatea l-a ucis, lent, pe Michael Jackson.

Scottie Preston e unul dintre personajele luminoase şi stabile din viaţa lui Jackson, apărute în perioada când tocmai se lansa pe cont propriu, alături de Quincy Jones. În acea vreme, Preston lucra la Motown Records, unde îşi înregistra şi grupul Jackson 5 melodiile. Timpul petrecut cu Michael, care plănuia pe atunci albumul solo „Off the Wall”, l-a legat de starul pe care l-a întâlnit apoi sporadic, de-a lungul vieţii.

Luni seara, înaintea ceremoniei, Preston şi-a comemorat prietenul la Staples Center, ţinând în mână o fotografie cu „cei trei muşchetari”: el, Michael şi Rick James. „Cât a cântat cu fraţii lui – pe vremea aceea a fost făcută şi poza asta – a împărţit celebritatea cu ei. Însă când a început pe cont propriu, cred că şi-a pierdut identitatea şi simţul realităţii”, povesteşte Preston pentru EVZ.

EVZ: Când l-ai văzut pentru ultima dată pe Michael? Scottie Preston: Acum o jumătate de an, cam aşa. Ne mai întâlneam din când în când, ne îmbrăţişam şi stăteam de vorbă. Prieteniile adevărate nu mor niciodată, cred eu. Iar noi am fost apropiaţi altădată. Eu personal am pierdut în primul rând un prieten.

Ştiai că e bolnav? Când l-am văzut, mi-am dat seama. Şi mi-am dat seama că îi va fi foarte greu să ducă la capăt toate cele 50 de concerte. Însă avea ambiţia s-o facă pentru fanii lui. Şi, mai ales, avea probleme financiare. De fapt, acesta a fost motivul pentru care a acceptat. Iar stresul provocat de această încercare l-a ucis. Eu însumi am suferit un infarct şi ştiu ce înseamnă să simţi o presiune extraordinar de mare ca aceea. Michael nu trebuia să moară, dar probabil că aşa a fost să fie.

Cum ţi-l aminteşti, în primii ani în care l-ai cunoscut? Un om cu picioarele pe pământ. Mereu foarte îndatoritor. Când înregistram împreună, în studio, îmi aducea sandvişuri, mergeam la cumpărături, la McDonalds. Stăteam ore întregi înregistrând şi vorbind, uneori nimicuri, alteori lucruri personale. Era în perioada în care începea să lucreze la „Off the Wall”, iar eu colaboram cu Rick James la „Come get it”.

Ai păstrat legătura cu el? Da. Ne-am mai întâlnit din când în când, nu foarte des.

Cum ai sesizat schimbările din viaţa şi stilul lui, de-a lungul anilor? Când ni s-au separat nouă drumurile, Michael era un băiat tânăr, în putere şi cu foarte multă energie. Data următoare când ne-am văzut, peste câţiva ani, era atât de slab, încât atunci când l-am îmbrăţişat mi-a fost teamă că-l strivesc. Nu era deloc Michael cel pe care-l ştiam.

Ce crezi că l-a adus în acest punct? Faima. Faima îţi provoacă lucruri de care nu eşti conştient la început. Michael n-a avut niciodată o viaţă privată cu adevărat. Din copilărie şi până în ultimele zile, a fost sub ochii tuturor, însă părea totuşi să accepte asta. Cu „Off the Wall” şi „Thriller”, a urcat în stratosferă, a devenit un icon pentru o întreagă planetă. Vezi tu, cât a cântat cu fraţii lui – pe vremea aceea a fost făcută şi poza asta – a împărţit celebritatea cu ei. Însă când a început pe cont propriu, cred că şi-a pierdut identitatea şi simţul realităţii.Tot restul vieţii sale asta a făcut, şi-a căutat identitatea. Una e să răzbaţi în industria aceasta umăr la umăr cu fraţii tăi, alta e să o faci singur.

Cea mai frumoasă amintire a ta cu el? În studioul de înregistrări. Ne prosteam tot timpul, nu exista nimic în afara camerei aceleia. Râdeam, cântam, ne făceam glume proaste unul altuia, ca doi prieteni buni. Cu asta am rămas. Autograful acesta de pe fotografie i l-am cerut într-una din zilele în care fusese la tribunal, în 2005, la procesul pentru pedofilie. Procesul acela a stors enorm din energia lui Michael, însă eu am fost convins întotdeauna că a fost nevinovat. Când m-a văzut – nu ne mai întâlniserăm de ceva vreme – a venit la mine şi m-a îmbrăţişat: „Ce mai faci, Scottie, nu ne-am văzut de o mie de ani!”. Iar eu i-am spus „Michael, stai liniştit, n-o să mergi la închisoare. Du-te şi fă ce ai de făcut, eu te aştept aici”. La final, şi-a trimis bodyguard-ul să mă cheme. Atunci am stat mult de vorbă şi la urmă mi-a zis, „Dă-mi să semnez şi eu poza, lângă voi. Doar suntem cei trei muşchetari, nu?”, şi a râs. A fost fascinant.

CITIŢI ŞI:

Regele Michael Jackson, adorat şi pe ultimul drum "Stau cu pălăria lui Michael în faţă şi plâng" A CĂZUT CORTINA, ADIO, MICHAEL!