Larisa Iordache (17 ani) a devenit cea mai titrată gimnastă participantă la Campionatul European de la Sofia.
Miss Campionatul European 2014
Pe lângă cele patru medalii câștigate (două de aur, una de argint și una de bronz), tânăra sportivă a mai primit o distincție de suflet, care ar cădea bine oricărei fete. Larisa a fost desemnată „Miss Campionatul European 2014”.
„Sunt surprinsă că am primit această recunoaştere. Pentru mine cel mai important lucru a fost concursul. Acum sunt onorată”, a spus Larisa. Destinul a făcut ca tânăra să-și îndrepte pașii către gimnastică, deși, în primii ani ai vieții, Adriana și Costel, părinții fetei, au dus-o la dans sportiv. Întâmplarea care i-a schimbat viața are legătură cu Mariana Câmpeanu, antrenor de gimnastică în cadrul CS Dinamo.
A sărit din role pe prima treaptă a podiumului
„Am cunoscut-o atunci când avea 5 ani și se plimba cu rolele în parc. M-a impresionat ambiția pe care o avea ca să stea în picioare, chiar dacă rolele îi erau cu vreo două numere mai mari. Am discutat cu ea și cu mama ei, și am întrebat- o dacă vrea să încerce gimnastica. S-a îndrăgostit imediat de acest sport și a renunțat la dansul sportiv”, ne-a povestit cea care a avut flerul de a descoperi o campioană.
„Larisa a reușit pentru că are o ambiție ieșită din comun. Fără dorință nu poți performa în sport.” MARIANA CÂMPEANU, primul antrenor al Larisei Iordache