Medicul Csiki Csongor (43 de ani), șeful Compartimentului Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și coordonator județean al Programului național de oncologie pentru județul Harghita, a fost filmat de procurorii DNA când primea bani și produse de la pacienții care sufereau de cancer.

Filmat cu mandat

Medicul a fost trimis în judecată, luna trecută, pentru 52 de infracțiuni de luare de mită. Cea mai mică „atenție” era de 50 de lei. Totul a început în martie 2014, atunci când procurorii DNA au primit informații potrivit cărora Csiki Csongor primea, de la pacienții consultați sau însoțitorii acestora, plicuri conținând sume de bani sau alte bunuri. Concret, acesta era cercetat pentru posibile fapte de conflict de interese, abuz în serviciu, iar procurorii s-au autosesizat cu noi infracțiuni. Cu mandat de la judecători, anchetatorii au montat camere video chiar în cabinetul acestuia din Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc. În imagini, Csiki Csongor este filmat când scoatedin plicuri sumele de bani primite, le introduce în portmoneu, după care rupe plicurile și le aruncă în coș.

După trei luni de monitorizare a cabinetului, procurorii DNA au organizat flagrantul. Atunci au descoperit 9 plicuri de culoare albă, în care erau diferite sume de bani, iar pe etajera mesei de birou au găsit 250 de lei, totalul sumei fiind de 810 de lei. Într-o pungă tip cadou se afla o sticlă de plastic plină cu palincă, o ciocolată și un pachet cu cafea.

„Fiind întrebat de unde provin banii și bunurile prezentate, Csiki Csongor a precizat verbal că, la plecare, pacienții pe care i-a consultat în cursul zilei curente au lăsat pe masa sa de birou bancnotele, plicurile și bunurile menționate”, potrivit rechizitoriului DNA. Au fost singurele declarații făcute de acesta. În timpul anchetei, Csiki Csongor nu a vrut să facă alte precizări.

Pacienții au recunoscut mita

Zeci de pacienți ai medicului, filmați când lăsau banii pe masă, sau diverse alte bunuri, au recunoscut totul la DNA. Cazul medicului Csiki Csongor, aflat sub control judiciar, este judecat la Tribunalul Harghita.

Decizia magistraților de la Înalta Curte

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, pe 3 decembrie 2014, că orice medic care este angajat într-o unitate a Ministerului Sănătății (MS) este funcționar public și, în consecință, este subiect activ al infracțiunii de luare de mită. Nouă judecători ai ICCJ au fost desemnați să dezbată o chestiune de drept privind calitatea de funcționar public a medicilor din România. În final, ei au hotărât, în unanimitate, că orice medic angajat al unei unități ce aparține Ministerului Sănătății are calitatea de funcționar public. Astfel, medicii pot să răspundă din punct de vedere penal, dacă vor fi găsiți vinovați că au condiționat actul medical de primirea de bani sau bunuri. Cazul de față este un exemplu.

„A luat plicul cu bani și apoi actele medicale”

Ferencz Margit: „Cu ocazia consultaţiei mamei mele din ziua curentă, după ce acesta a consultat-o pe mama mea, în faţa lui, pe masa de birou, am pus un plic, de culoare albă, cu suma de 50 de lei”.

Arpad Adam: „Din luna februarie 2014 vin lunar la consultaţii la dl. dr. Csiki Csongor şi întrucât ştiam de la bun început că la acest medic se dă suma de 50 de lei, după fiecare consultaţie m-am conformat şi eu. Astfel că, începând cu luna februarie 2014, de fiecare dată când am venit la acest medic pentru consultație, am dat suma de 50 de lei…Medicul Csiki Csongor nu a pretins a i se da o sumă de bani anume, însă a acceptat de fiecare dată primirea banilor”.

Ilona Lakatos: „La intrarea în cabinetul dânsului, mi-am scos dosarul cu actele medicale ale soţului meu, dosar în care se afla şi un plic cu o bancnotă de 50 de lei şi le-am dat dr. Csiki Csongor. Acesta a luat plicul cu bani şi apoi actele medicale…”.

Toth Iren: „Fiind întrebată, declar că la cabinetul din Odorheiu Secuiesc nu i-am dat ceva lui Csiki Csongor. Prima dată când am fost la cabinetul acestuia din Miercurea Ciuc i-am dat lui suma de 50 lei, pe care i-am pus în buzunarul acestuia. Era doar o bancnotă de 50 lei și nu o aveam în plic. Csiki Csongor mi-a mulţumit după ce i-am introdus bancnota în buzunar”.

„I-am dat două kilograme de cașcaval din gospodărie”

Szolga Csaba: „La consultaţia din luna iunie 2014 am dat domnului doctor Csiki Csongor una bancnotă de 50 de lei, fără a fi introdusă în plic. Domnul doctor Csiki Csongor m-a refuzat de două ori, afirmând că este datoria lui să mă consulte, însă eu înainte de a pleca din cabinet am pus pe masa acestuia de birou bancnota de 50 de lei şi am şi plecat”.

Csavar Anna: „Când am fost în aprilie 2011 la cabinetul din Spitalul Miercurea Ciuc i-am dat domnului doctor Csiki Csongor un plic în care era suma de 100 lei. Mai precis, înainte de a părăsi cabinetul i-am lăsat pe masa de birou plicul cu cei 100 lei…”.

Sandor Katalin: „La una din cele trei consultaţii de la cabinetul domnului doctor Csiki Csongor din Spitalul municipal Odorheiu Secuiesc i-am dat suma de 50 lei, respectiv o bancnotă de 50 lei, pe care am pus-o pe masa de birou a acestuia când am plecat din cabinet.Când am pus bancnota pe masă domnul doctor mi-a spus „Nu trebuia”, însă eu am lăsat-o pe masă și am plecat din cabinet”.

Levai Iren: „Fiind întrebată, declar că la consultaţia din luna iunie 2014 i-am dat d-lui doctor Csiki Csongor două kg de caşcaval din gospodăria proprie fiindcă era foarte de treabă. Declar că un kg de caşcaval costă 12 lei, deci total ar fi 24 lei”.

„Ocazional îmi mai dădea ciocolată, cafea, vin sau prăjituri”

Una din colaboratoarele apropiate ale medicului, asistenta Tunde Sebestyen, a precizat că încă din luna noiembrie 2011, de când lucrează cu Csiki Csongor, acesta primea de la bolnavi diverse sume de bani, fie în plic, fie cash.

Banii i-ar fi pus pe măsuțasuport de tastatură, aflată sub masa de birou, iar la sfârșitul zilei medicul scotea sumele de bani din plicuri și le introducea în portofel, iar plicurile le rupea și le arunca la coșul de gunoi. Exact ca în imaginile înregistrate de DNA.

Mărturia acuzatoare

„Întrebată fiind, arăt că, din câte-mi amintesc, au fost și zile în care nu a primit nicio sumă de bani, dar nu pot preciza câte, cred că a fost vorba de una sau două zile de consultații în perioada cât am lucrat cu el. Mai țin să menționez că acesta primea și bunuri, cum de altfel s-a întâmplat și astăzi, când a primit bunurile care au fost descoperite cu ocazia prinderii în flagrant și a efectuării percheziției”, a ținut să precizeze asistenta Tunde Sebestyen. Aceasta a mai arătat că din „bunurile primite de către doctorul Csiki Csongor, acesta le lua cu el, ocazional mai îmi dădea și mie bunuri gen ciocolată, cafea, sticle de vin, prăjituri etc”.

Mai mulți pacienți au povestit că dădeau și alte bunuri la cabinetul medical.

„În luna martie 2014 am fost la cabinetul domnului doctor Csiki Csongor pentru control. Cu această ocazie i-am dat domnului doctor Csiki Csongor o sticlă de coniac de 0,5 l, însă nu-mi amintesc cu ce preț am cumpărat- o de la magazinul lui Szilveszter din Cristuru Secuiesc”, a declarat Iosif Barabas.

Benczedi Erzsebet a povestit cum i-a adus vin acestuia. „După completarea rețetei, domnul doctor Csiki Csongor a semnat-o și mi-a înmânat-o, iar eu i-am dat o sticlă de vin de 0,7 l introdusă într-o pungă de cadouri din hârtie. Vinul avea valoarea de 29 lei şi l-am cumpărat de la magazinul Mercur, din Odorheiu Secuiesc, înainte de a mă prezenta la cabinetul medical”.

Instanțele au decis confiscări extinse

În ultima perioadă, tot mai mulți medici de top au fost acuzați de corupție

IANUARIE 2015

Chirurgul Marius Militaru din Constanța a fost trimis în judecată alături de doi anesteziști, Dorin și Nicoleta Arhire, după ce ar fi condiționat efectuarea unei operații de primirea unor bani.

NOIEMBRIE 2014

Medicul Sebastian Telbis a fost condamnat, în primă fază a procesului, la 3 ani de închisoare pentru 291 de infracțiuni de luare de mită. Inedit, în acest caz judecătorii au decis confiscarea unei părți substanțiale a averii, aflate pe numele soției și fiicei sale.

SEPTEMBRIE 2014

Iulia-Maria Mihai, me dic șef al Serviciului de Expertiză a Capacității de Muncă și președinte al Comisiei de Expertiză Medicală a Casei Județene de Pensii Argeș, a fost trimisă în judecată pentru 487 de infracțiuni de luare de mită.

IUNIE 2014

Medicul Radu Ioan Maxim, singurul legist din Roman, a fost prins luând șpagă în ultima zi de muncă, înainte de pensionare.