CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Primarul care vrea la Cotroceni
- Roxana Preda
- 14 noiembrie 2014, 00:00
Alegerile prezidențiale au fost trambulina pentru lansarea lui Klaus Iohannis în politica mare.
Atipic pentru stilul de politician cu care este obișnuit electoratul român, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a intrat în acest an în arena politicii la nivel înalt, devenind președintele celui de-al doilea partid din România. Amintind mai curând de imaginea tehnocratului de tip Stolojan (un alt personaj adoptat inițial de PNL, în 2000, întro conjunctură politică relativ asemănătoare cu cea de astăzi), Iohannis părea mai curând un outsider al sistemului. Provenit dintr-o familie de sași transilvăneni, profesor de fizică, absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, avea doar 30 de ani când s-a prăbușit regimul comunist. Deși părinții și sora au decis să emigreze în Germania, la începutul anilor ,90, Iohannis a rămas în țară, în mare parte, potrivit propriei declarații, datorită soției sale, Carmen. Cei doi s-au cunoscut în timpul studenției, pe când aveau 22 de ani. A predat la liceul unde a studiat, apoi a fost inspector școlar.
Chiar în 1990 se înscrie în Forumul Democrat al Germanilor din România și intră astfel în administrația publică, fiind ales primar al Sibiului în 2000. Tot atunci, a făcut pact de colaborare cu stânga lui Adrian Năstase. A fost reales în 2004, 2008 și 2012, iar în 2007, Sibiul a fost Capitală europeană culturală, alături de Luxemburg. A intrat în atenția publicului la nivel național, în 2009, atunci când s-a produs o premieră: un guvern era răsturnat prin moțiune de cenzură. PSD, PNL și PC l-au desemnat premier, printr-o declarație politică adoptată de Parlament, deși premierii sunt desemnați de șeful statului. Episodul a fost o strategie electorală, având în vedere că s-a desfășurat în campanie electorală. Prezidențiabilul Crin Antonescu îl aduce în PNL în 2013 și este pretextul pentru care USL se rupe.
Cei doi ar fi urmat să meargă în tandem în alegerile din 2014. Calculele sunt însă date peste cap, partidul caută altă soluție pentru scrutinul prezidențial, iar Iohannis îi ia locul lui Antonescu atât la președinția partidului, cât și în cursa pentru Cotroceni. Mai mult, devine liderul implicat în fuziunea PNLPDL, în numele cărora va încerca să obțină Președinția României, în finala din 16 noiembrie.
Cum i-a luat locul lui Antonescu
A doua zi după alegerile europarlamentare, când PNL a obținut un scor slab de 15%, Iohannis i-a trimis prin fax demisia din funcția de primvicepreședinte lui Crin Antonescu, forțându-l să facă același lucru. Ulterior, Antonescu s-a retras și din cursa pentru Cotroceni. După ce ACL l-a desemnat pe Klaus Iohannis drept candidat pentru prezidențiale, Antonescu nu s-a mai implicat în susținerea primarului Sibiului.
Soția, consilierul de încredere
Profesoară de engleză, Carmen Iohannis o apreciază pe Michelle Obama, deși femeile din familia regală sunt cele care o inspiră.
Împlinirea a 25 de ani de la căsătoria cu prezidențiabilul Alianței Creștin- Liberale a prins-o pe Carmen Iohannis în plină campanie electorală, alături de soțul său, ea fiind și consilierul de încredere al liderului PNL. Rolul asumat public este unul extrem de discret, așa cum a fost în cei 14 ani de când Klaus Iohannis conduce orașul lor natal, Sibiu.
„Eu îl susțin pe el în tot ceea ce își dorește. Gândurile bune cred că îi vor purta noroc. (...) Sfatul meu pentru el? Să rămână cum este. Sunt convinsă că lumea care o să îl cunoască, o să îl iubească pe soțul meu”, a mai declarat Carmen Iohannis, la lansarea cărții soțului ei „Pas cu pas”, care a avut loc la debutul campaniei electorale.
„Vreau să-i mulțumesc soției mele (...) care a suportat personajul public Klaus Iohannis, timp de 17 ani. M-a sprijinit sută la sută în tot ce am făcut în viața mea publică și politică”, a fost replica prezidențiabilului ACL.