Războiul modern a suferit o transformare profundă. Adversarii moderni se angajează acum cu ușurință în activități hibride care îmbină disciplinele politice, economice, militare și informaționale în operațiuni extrem de eficiente, rapide și cu costuri reduse, dar cu efecte strategice deosebite. Noile strategii vor trebui abordate pentru că dacă acest lucru este evitat vom inaugura o eră a incertitudinii în materie de securitate națională.

Câmpul de luptă s-a extins. Nemaifiind limitat la teatrele de război tradiționale, acesta include acum terenuri agricole, zone maritime, substații electrice și relee de telecomunicații – sau putem spune că orice spațiu în care adversarii pot opera sub ”radar”. Terenurile din apropierea instalațiilor militare pot găzdui echipamente de supraveghere, platforme de interceptare a semnalelor sau pot servi drept locuri de lansare pentru muniții unidirecționale de unică folosință (vezi operațiunile Mossad din Iran sau operațiunea Pânza de păianjen derulată de ucraineni în Federația Rusă).

Infrastructura civilă - transformatoare, cabluri sau rețele de utilități terestre sau marine - pot fi ”cai troieni” pentru sabotaj, preinstalați pentru a degrada rezistența națională într-un loc și la un moment ales de adversar. Aceste tactici reflectă logica războiului hibrid: combinarea instrumentelor convenționale și neconvenționale pentru a atinge obiective politice și militare înainte și după pragul războiului. Ceea ce era considerat odinioară benign - tranzacțiile imobiliare, vânzările de transformatoare, transportul maritim comercial - are acum potențialul de a deveni un vector pentru crize organizate și un efect de levier strategic.

Infrastructura de tip „cal troian”

Ca să înțelegeți, hai să vă dau un exemplu. În mai 2025, un raport Reuters a detaliat o investigație a Departamentului de Energie al SUA, care a dezvăluit că mai multe transformatoare de înaltă tensiune fabricate în China au fost implementate în rețeaua electrică a SUA. Acestea conțineau capacități de comunicare ascunse. Dispozitivele ar fi oferit „backdoor/uși din spate” care permit accesul de la distanță la rețea, oferind potențialul de a dezactiva sau perturba serviciile în orice moment.

Acest lucru ar permite, teoretic, Chinei să dezvolte o criză de infrastructură la scară largă, întârziind simultan capacitatea guvernului sau a armatei SUA de a răspunde la amenințări sau de a începe mobilizarea. În fapt pentru aproximativ 50 de dolari, puteți obține un smartphone cu ecran de înaltă definiție, serviciu de date rapid și, potrivit contractorilor de securitate, o funcție secretă: o ușă din spate care trimite toate mesajele text către China la fiecare 72 de ore. Contractorii de securitate au descoperit recent un software preinstalat în unele telefoane Android care monitorizează unde merg utilizatorii, cu cine vorbesc și ce scriu în mesajele text.

Autoritățile americane spun că nu este clar dacă aceasta reprezintă o exploatare secretă a datelor în scopuri publicitare sau un efort al guvernului chinez de a colecta informații. Între noiembrie 2024 și februarie 2025, Statele Unite și serviciile de informații aliate au identificat o campanie de sabotaj chineză în care, în trei ocazii separate, nave chineze au vizat și distrus cabluri de telecomunicații submarine. Aceste cabluri conectează economiile digitale și comenzile militare ale aliaților cheie.

Operând sub o negare plauzibilă, Beijingul a folosit platforme maritime pentru a perturba infrastructura globală de comunicații și a extorca resursele adversarilor săi. Noul război este holistic; include acum porturi, terenuri agricole, rețele de telecomunicații, rețele sociale, produse comerciale și activități juridice, ca să numim doar câteva.

”Backdoor” chinezesc în sistemele de rachete americane

Un chip de computer fabricat în China, utilizat în echipamente militare americane, conține un „backdoor” secret care ar putea compromite grav securitatea, spune o echipă de oameni de știință de la Universitatea Cambridge. Într-un raport recent, Sergei Skorobogatov, cercetător asociat senior la laboratorul de informatică al Universității din Cambridge, a scris că echipa sa a dezvoltat o tehnologie de scanare a chipurilor de siliciu care le-a permis să investigheze afirmațiile diferitelor servicii de informații din întreaga lume conform cărora chipurile de siliciu ar putea fi infectate cu programe malware, cum ar fi Stuxnet, care pot permite unei terțe părți să acceseze sau să transmită date confidențiale.

Spre deosebire de software, în prezent nu există mijloace pentru a proteja hardware-ul împotriva virușilor sau a cailor troieni, o vulnerabilitate critică pentru sistemele de apărare care depind de hardware. Pentru cercetarea sa, echipa lui Skorobogatov a selectat un chip fabricat în China și utilizat de armata americană. Chipul, care este răspândit în multe sisteme utilizate în construcția de arme, centrale nucleare și transport public, a fost considerat extrem de sigur fiindcă a folosit standarde sofisticate de criptare. După efectuarea unei operațiuni avansate de spargere a codurilor, echipa a descoperit o ”ușă din spate” despre care se spune că fusese introdusă de producător. Această ”ușă din spate” are o cheie, pe care am reușit să o extragem”, a scris Skorobogatov pe site-ul său web. Accesul prin backdoor ar putea fi transformat într-o armă Stuxnet avansată pentru a ataca potențial milioane de sisteme, a scris el, adăugând că amploarea și raza de acțiune a atacurilor care ar putea fi lansate folosindu-l au implicații uriașe pentru securitatea națională și infrastructura publică.

Echipa de la Cambridge nu a specificat producătorul chinez și nici nu a menționat dacă acesta a fost un caz izolat sau sunt semne ale unei tendințe mai largi, potrivit publicației online The Next Web. Rapoartele de anul trecut susțineau că Marina SUA a achiziționat 59.000 de microcipuri în 2010 pentru a fi utilizate în rachete și transpondere, care s-au dovedit a fi contrafăcute din China. Potrivit revistei Wired, chipurile conțineau și „backdoor-uri” care ar fi putut permite unei terțe părți să le dezactiveze de la distanță în orice moment, compromițând grav sistemele de localizare și semnalele amic-inamic utilizate de aeronave.

Descoperirea a determinat Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Informații să caute modalități de a scana hardware-ul - inclusiv chipurile de computer - pentru prezența programelor malware instalate în timpul procesului de producție. O unitate militară chineză specializată a introdus microcipuri minuscule în servere utilizate de companii precum Apple și Amazon, care oferă Chinei acces fără precedent prin backdoor la computere și la date, potrivit unui nou raport Bloomberg. Chipurile minuscule, de dimensiuni cât vârful unui creion ascuțit, concepute să fie nedetectabile fără echipament specializat, au fost implantate pe plăcile de bază ale serverelor de pe linia de producție din China, se arată în raportul din Bloomberg Businessweek. Se pare că atacul a fost descoperit în 2015 de serviciile de informații americane, precum și de Apple și Amazon, în timp ce companiile au achiziționat servere fabricate de Super Micro Computer.

Raportul a citat 17 surse anonime din domeniul serviciilor de informații și din compani care au afirmat că spionii chinezi au plasat chipuri de computer în echipamente utilizate de aproximativ 30 de companii, precum și de mai multe agenții guvernamentale americane, ceea ce ar oferi Beijingului acces secret la rețelele interne. Ceea ce v-am prezentat reprezintă doar o parte infimă (un grăunte de nisip) din operațiunile speciale derulate între marile puterii. China se apropie cu pași rapizi de tehnologiile de vârf occidentale. Începând de anul viitor gigantul tehnologic chinez Huawei și producătorul de chipuri Semiconductor Manufacturing International Corp (SMIC) își propun să înceapă producția în masă a celui mai avansat chip de inteligență artificială din China, Ascend 910C, potrivit Reuters.

Singura problemă rămâne tehnologia de producție care nu asigură, la ora actuală, randamentul de 70% pentru viabilitatea chipurilor și asta datorită echipamentelor de producție vechi (SMIC asigură numai 20% randament).  De la TikTok la routerele Huawei și dronele DJI, tensiunile crescânde dintre China și SUA i-au făcut pe americani - și guvernul SUA - din ce în ce mai precauți față de tehnologiile deținute de chinezi. Însă, din cauza complexității lanțului de aprovizionare cu hardware, chipurile de criptare vândute de filiala unei companii semnalate în mod special în avertismentele Departamentului de Comerț al SUA pentru legăturile sale cu armata chineză și-au găsit drumul în hardware-ul de stocare al rețelelor militare și de informații din Occident.

În iulie 2021, Biroul de Industrie și Securitate al Departamentului de Comerț a adăugat producătorul de chipuri de criptare Hualan Microelectronics, cu sediul în Hangzhou, China, cunoscut și sub numele de Sage Microelectronics, pe așa-numita „Listă de entități”, o listă de restricții comerciale cu nume vag, care evidențiază companiile „care acționează contrar intereselor de politică externă ale Statelor Unite”. Mai exact, biroul a menționat că Hualan a fost adăugată pe listă pentru „achiziționarea dar și încercarea de a achiziționa articole de origine americană în sprijinul modernizării militare pentru Armata Populară de Eliberare a Chinei”.

Totuși, aproape doi ani mai târziu, Hualan - și în special filiala sa cunoscută sub numele de Initio, o companie cu sediul inițial în Taiwan pe care a achiziționat-o în 2016 - încă furnizează chipuri de microcontrolere de criptare producătorilor occidentali de hard disk-uri criptate, inclusiv mai multora care sunt listate ca clienți pe site-urile lor web precum agențiile aerospațiale, militare și de informații ale guvernelor occidentale: NASA, NATO și armatele din SUA și din Marea Britanie. Registrele achizițiilor federale arată că agențiile guvernamentale americane, de la Administrația Federală a Aviației la Administrația Antidrog și Marina SUA, au cumpărat și ele hard disk-uri criptate care utilizează aceste chipuri.

Chipurile Initio de la Hualan sunt utilizate în dispozitivele de stocare criptate ca așa-numite controlere bridge, intercalate între conexiunea USB dintr-un dispozitiv de stocare și cipurile de memorie sau un disc magnetic pentru a cripta și decripta datele de pe o unitate USB sau un hard disk extern. Analizele efectuate de cercetătorii în domeniul securității au arătat că producătorii de dispozitive de stocare, inclusiv Lenovo, Western Digital, Verbatim și Zalman, au folosit uneori cipuri de criptare vândute de Initio.

Însă trei producători de hard disk-uri mai puțin cunoscuți, în special, integrează și chipurile Initio și listează printre clienți agențiile guvernamentale, militare și de informații occidentale. Producătorul de hard disk-uri iStorage, cu sediul în Middlesex, Marea Britanie, listează pe site-ul său web clienți precum NATO și Ministerul Apărării din Marea Britanie. Secure Data, cu sediul în South Pasadena, California, listează printre clienți Armata SUA și NASA. Iar înregistrările federale ale achizițiilor din SUA arată că Apricorn, cu sediul în Poway, California, și-a vândut produsele de stocare criptate către NASA, Marina, FAA și DEA, printre multe altele. Și listele ar putea continua. Uneori goana după profit te duce în prăpastie.

China și conflictul din Orientul Mijlociu

Hai să ne întoarcem la geopolitica noastră de zi cu zi. Un conflict prelungit între Israel și Iran ar oferi Chinei o oportunitate rară - chiar dacă îi pune în pericol și interesele. China a obținut victorii semnificative în războiul de 12 zile dintre Israel și Iran. Acum poate cumpăra mai mult petrol iranian fără a fi sancționată. Poate obține contracte viitoare pentru a reconstrui economia și baza industrială a Iranului și va fi mulțumită să vadă Statele Unite distrase încă o dată de la evenimentele din Indo-Pacific. Este important de menționat că China poate garanta acum că Iranul nu se va îndrepta spre Occident după umilința militară pe care a suferit-o. Până acum, în conformitate cu atitudinea sa neutră, China a făcut foarte puțin pentru a ajuta direct Iranul în conflict. De asemenea China a dezvoltat o relație solida cu Israelul. În inima provinciei Jiangsu se află Parcul de Inovație China-Israel Changzhou - principalul punct de intrare pentru numărul tot mai mare de companii tehnologice israeliene care se adună pentru a-și înființa filiale în China.

Changzhou este cel mai mare dintre parcurile de inovație finanțate de guvernul Chinei, construit pentru a atrage talente tehnologice străine și a fost înființat în prima provincie chineză care a semnat un acord bilateral de cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării cu Israelul în 2011. Marți, 17 iunie, Xi Jinping a făcut prima sa declarație oficială cu privire la războiul în desfășurare al Israelului cu Iranul, în marja „Summitului China-Asia Centrală” de la Astana, Kazahstan. Liderul chinez a criticat izbucnirea violenței, susținând că Beijingul „se opune oricărui act care încalcă suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială a altor țări” și subliniind că escaladarea „nu este în interesul comun al comunității internaționale”. Declarația lui Xi a fost remarcabilă nu atât prin conținutul său - limbajul folosit a fost banal - cât prin momentul ales.

Declarația a venit la cinci zile după seria inițială de atacuri aeriene ale Israelului asupra Iranului, atacuri care au ucis o serie de ofițeri de rang înalt din cadrul IRGC și oameni de știință din domeniul nuclear și aparent au scos din funcțiune uzina de îmbogățire a uraniului din Natanz. Reacția inițială a Chinei la criză a fost anodină și inofensivă, condamnând vag escaladarea violenței și îndemnând la o soluționare pașnică a disputei dintre Israel și Iran. Multe țări emit declarații similare în primele ore ale unei crize, declarații care vor fi înlocuite cu unele mai substanțiale odată ce conducerea țării își stabilește poziția.

Dar, după mai bine de o săptămână - și în timp ce alte țări din regiune și din întreaga lume au fost mult mai vocală în criticile lor la adresa Israelului - Beijingul pare să fi rămas indecis. Apelul dintre Xi și liderul rus Vladimir Putin de a discuta despre război, joi, 17 iunie, este, de asemenea, instructiv în acest sens. După cum se observă în raportul Ministerului Chinez de Externe, Putin a condamnat vehement decizia Israelului de a ataca instalațiile nucleare iraniene, susținând că atacul a fost „foarte periculos” și insistând asupra rezolvării imediate a acestuia. În schimb, Xi „a expus poziția de principiu a Chinei și a spus că situația actuală din Orientul Mijlociu este critică, ceea ce confirmă încă o dată că lumea a intrat într-o nouă perioadă de turbulențe și schimbări”.

Deși Xi a subliniat, de asemenea, importanța unui armistițiu - și a criticat Israelul pentru declanșarea conflictului - remarcile liderului chinez par să indice o acceptare tacită a războiului. Există motive întemeiate pentru care China ar putea dori să evite să ia partea Israelului sau a Iranului? Da. Politica Beijingului în Orientul Mijlociu, în ansamblu, se bazează pe neutralitate.

Ce ne spune politica Beijingului în Orientul Mijlociu?

O extindere a conflictului ar putea duce la închiderea Strâmtorii Ormuz, punctul critic prin care trece zilnic o cincime din aprovizionarea cu energie a lumii. China cumpără în mod disproporționat petrol din Golf, iar trei dintre cei mai mari cinci furnizori ai săi - Arabia Saudită, Irak și Emiratele Arabe Unite - ar fi devastați de o astfel de închidere. La fel și Iranul, care furnizează aproximativ 15% din importurile Chinei, în timp ce un alt exportator major, Omanul, ar fi afectat de proximitate. Gurile rele spun că trei avioane din China, toate Boeing 747, au decolat spre Iran în trei zile consecutive.

Aceste tipuri de Boeing 747 sunt adesea folosite pentru transportul de echipamente militare grele. Toate cele trei avioane au trasat aceeași traiectorie de zbor - îndreptându-se spre vest, de-a lungul nordului Chinei, prin Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan. Avioanele au dispărut apoi de pe radar în apropierea Iranului (și-au decuplat transpondărele).  Deși toate cele trei zboruri au arătat Luxemburgul ca destinație finală, aeronavele nu s-au apropiat niciodată de Europa.  Tipul de avioane și modelele de zbor i-au determinat pe mulți să creadă că China vine în ajutorul Iranului cu materiale militare. În fapt, noi profanii, nu știm care a fost scopul acestor zboruri.

De ce ar ajuta China Iranul?

Acest lucru se datorează faptului că China și Iranul sunt parteneri strategici și sunt aliniate împotriva ordinii occidentale conduse de SUA. Iranul furnizează, de asemenea, o mare parte din energia pe care o folosește China - aproximativ două milioane de barili de petrol în fiecare zi. De fapt, Iranul trimite peste 90% din exporturile sale de petrol către China. Se spune că sectorul de rafinare al petrolului din Beijing este incredibil de dependent de petrolul ieftin de la Teheran. Teheranul, care se confruntă cu o interdicție privind vânzarea petrolul din partea Occidentului, este forțat să-și vândă țițeiul sub radar.

Realizează acest lucru prin intermediul unei „flote întunecate” de petroliere (la fel ca Rusia) care își țin transpondărele oprite. O mare parte din petrolul Iranului este cumpărat de mici rafinării chinezești de tip „ceainic” din regiunea Shandong. Aceste mici rafinării cumpără acest petrol din 2022 pentru a-și proteja marjele extrem de mici. Iranul vinde acum cu o reducere de aproximativ 2 dolari pe baril. Această diferență în trecut a fost de până la 11 dolari în 2023 și 4 dolari în 2024.

China plătește, de asemenea, petrolul în yuani, mai degrabă decât în ​​dolari - ceea ce face ca Iranul, la rândul său, să cheltuiască bani pe bunuri chinezești. Un oficial iranian a descris această relație drept „o capcană colonială”. Un atac israelian asupra insulei Kharg, unde cea mai mare parte a țițeiului iranian este încărcat în petroliere, ar bloca complet accesul Chinei la acest petrol ieftin. Deși Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite ar putea înlocui în cele din urmă până la 80% din producția Iranului, problemele din China ar fi imediate. Deși rafinăriile de țiței din Iran nu au fost încă vizate, prețul petrolului a crescut de când Israelul a lansat atacurile aeriene.

Vrea Teheranul să provoace superioritatea aeriană a Israelului?

Ultimele știri de la Teheran ne aduc vești noi cu privire la achizițiile militare de tehnică. Conform informațiilor publicate de mai multe instituții media arabe pe 27 iunie 2025, ministrul iranian al Apărării a vizitat China și a inițiat discuții la nivel înalt pentru achiziționarea de avioane de vânătoare multirol Chengdu J-10C și echipamente avansate AWACS (Sistem de avertizare și control aerian).

Aceste negocieri semnalează o schimbare strategică în politica de achiziții în domeniul apărării a Teheranului, în urma întârzierilor prelungite în livrarea avioanelor de vânătoare rusești Su-35, despre care se aștepta să consolideze puterea aeriană a Iranului începând cu primăvara anului 2023. Chengdu J-10C, un avion de luptă din generația a 4-a și jumătate, este una dintre cele mai avansate platforme de luptă din China, dotată cu radar AESA, motoare cu vectorizare a tracțiunii și compatibilitate cu rachetele aer-aer cu rază lungă de acțiune PL-15. Capacitățile sale multirol îi permit să îndeplinească misiuni de superioritate aeriană, operațiuni de atac la sol și misiuni complexe de război electronic. J-10C a demonstrat o eficacitate ridicată,  în urma luptelor aeriene împotriva avioanelor indiene Rafale F3R, în recenta confruntare dintre India  și Pakistan.

Nu pot să nu fac o comparație la momentul descris mai sus. Comparativ cu inventarul Forțelor Aeriene Israeliene, J-10C reprezintă un concurent credibil, dar nu un concurent direct. Israelul operează în prezent o flotă extrem de avansată, care include avionul de vânătoare stealth F-35I Adir, avionul de atac F-15I Ra'am și avioanele multirol F-16I Sufa modernizate. F-35I oferă avantaje semnificative în domeniul stealth, fuziunii senzorilor și războiului electronic, oferind Israelului superioritate aeriană în majoritatea scenariilor.

Cu toate acestea, radarul AESA și sistemul de rachete cu rază lungă de acțiune PL-15 al J-10C ar putea amenința platformele non-stealth, precum F-15I și F-16I, în spațiul aerian contestat, în special atunci când sunt susținute de AWACS de origine chineză, ceea ce ar îmbunătăți considerabil conștientizarea situațională și coordonarea iraniană. Relația de apărare în creștere dintre China și Iran au evoluat constant în ultimele două decenii, determinate de interese geopolitice reciproce și de opoziția față de sancțiunile occidentale.

Rezultatul acestor discuții ar putea redefini doctrina de luptă aeriană a Iranului și ar putea introduce o nouă volatilitate într-un mediu de securitate deja tensionat din Orientul Mijlociu.  China a furnizat Iranului o varietate de echipamente militare, inclusiv sistemele de rachete sol-aer HQ-2 și HQ-7, tehnologie radar, vehicule aeriene fără pilot (UAV) și sisteme navale, cum ar fi ambarcațiuni de atac rapid și rachete antinavă. În domeniul dronelor, tehnologia chineză a influențat în mod notabil mai multe modele de UAV-uri iraniene, inclusiv seriile Shahed și Mohajer. În plus, exercițiile și schimburile navale comune au consolidat legăturile militare, subliniind interesul strategic al Beijingului de a menține accesul la Golful Persic. Cert este că Teheranul și-a schimbat stăpânul!

Implicații ale operațiunilor chineze în Orientul Mijlociu

Producția de rachete este un joc cu sumă nulă, iar fiecare rachetă americană dedicată apărării Taiwanului este o rachetă care nu poate fi utilizată în Israel. Și inversul este valabil: fiecare rachetă interceptoare americană livrată Israelului pentru a respinge atacul Iranului este o rachetă în minus pe care taiwanezii ar putea-o avea la dispoziție. Ucraina nu intră în această ecuație. Și, deși numărul precis de rachete disponibile pentru Statelor Unite este un secret bine păstrat, nu există nicio îndoială că stocurile sunt pe cale să scadă - în special după mai bine de trei ani de război în Ucraina, căreia i-a fost dedicată o mare parte din producția continuă a Americii.

Liderii Chinei înțeleg problema angajamentelor excesive ale Americii și au lucrat sistematic pentru a o agrava. Se crede că Beijingul a inflamat sentimentul public împotriva Israelului prin manipularea rețelelor sociale în perioada de după 7 octombrie, alimentând acte de violență antisemite în străinătate și făcând mai puțin probabilă o soluționare a păcii. Este doar o observație preluată din open source șu nu am văzut dovezi care să ne spună ca așa a fost. De asemenea, a furnizat sisteme de ghidare pentru rachetele Houthi care vizau navele americane, forțând Marina SUA să cheltuiască rachete mult mai valoroase în propria apărare.

Bloggerii militari din Beijing au fost încântați în octombrie când Statele Unite au mutat sisteme THAAD suplimentare din Coreea de Sud- singurul sistem american capabil să doboare cele mai rapide și mai avansate rachete ale Chinei cu un anumit grad de fiabilitate - în Orientul Mijlociu. Până acum, în conformitate cu atitudinea sa neutră, China a făcut foarte puțin pentru a ajuta direct Iranul în conflict. Dar nu există nicio îndoială că urmărește îndeaproape răspunsul american. Deocamdată, Beijingul are multe de învățat din observarea președintelui Trump și a modului de luare a deciziilor în zona Orientului Mijlociu. Dar utilizează măsurile hibride pentru aș majora câștigurile strategice.

Puterea navală devine pe zi ce trece mai importantă

Ofițerul, strategul și președinte al Colegiului de Război Naval al SUA, Alfred Mahan, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, avea să privească lumea de astăzi prin ochii marinarului. Citind cartea sa „Influența puterii maritime asupra istoriei”. găsești teza sa principală că, de-a lungul istoriei, controlul mărilor a fost factorul critic în determinarea națiunii care va fi puterea economică dominantă, prin accesul la piețe, și puterea militară, prin capacitatea de a câștiga bătălii navale decisive și de a impune blocade. Aici am să va dau câteva exemple ca să înțelegeți ce însemnă putere navală. Este o lecție pe care noi români ar trebui să o învățăm și să o aplicăm la Marea Neagră.

Noi nu am reușit să construim o flotă capabilă să desfășoare operațiuni navale la Marea Neagră deși din punct de vedere al construcției de nave civile sau militare stăm excelent. Dacă liderii noștri politici nu înțeleg acest comandament atunci Direcția Strategică Sud care pleacă din Crimeea și trece prin Constanța spre Belgrad nu poate fi apărată. Doar în ultima săptămână, trei evenimente au subliniat nu doar relevanța continuă a puterii navale în politica internațională, ci și importanța tot mai mare a puterii navale în secolul XXI. În primul rând și cel mai dramatic, submarinele americane din Golful Persic au participat la ”Operațiunea Midnight Hammer”, seria de atacuri aeriene americane împotriva a trei instalații nucleare iraniene cheie.

În timp ce bombele anti-bunker lansate de bombardierele B-2 asupra sitului de îmbogățire Fordow au atras cea mai mare parte a atenției, cele 30 de rachete de croazieră Tomahawk lansate de pe submarin au provocat pagube semnificative instalației de procesare iraniene din Isfahan, unde se credea că era depozitat uraniul puternic îmbogățit al Iranului.  Al doilea element demn de remarcat a fost mai puțin dramatic, dar totuși semnificativ: două portavioane chineze au navigat pentru prima dată dincolo de ceea ce este denumit în mod obișnuit în discuțiile strategice navale ale SUA „primul lanț insular” sau șirul de insule din Pacificul de Vest care include aliații cheie ai SUA, Japonia, Taiwan și Filipine. Această patrulă a servit pentru a demonstra obiectivul Chinei de a-și proiecta treptat nu doar puterea economică la nivel global, ci și puterea militară.

După primul lanț de insule în gândirea strategică navală a SUA se află al doilea lanț, care se extinde din Japonia și coasta de est a Filipinelor spre insule precum teritoriul american Guam. După acest urmează al treilea lanț insular dincolo de acesta lanț care este compus din insule precum statul american Hawai și teritoriul american Samoa. La ce servesc aceste lanțuri insulare? La controlul extinderii puterii navale chineze. Inițial, în concepția secretarul de stat american de atunci, John Foster Dulles, în 1951, valoarea strategică a controlului acestor lanțuri insulare era de a ajuta la limitarea proiecției puterii sovietice.

A treia evoluție navală din știri a fost dată de eforturile Coreei de Nord de a-și extinde raza de acțiune navală. Dar, spre deosebire de demonstrațiile impresionante ale SUA și Chinei, acest incident a fost notabil pentru eșecul său: o navă de război nou construită, a doua dintre cele două nave mari capabile să transporte și să lanseze rachete cu rază scurtă de acțiune cu focoase nucleare, s-a răsturnat în timp ce era lansată pe mare pentru prima dată. Deși Coreea de Nord a achiziționat arme nucleare, are o capacitate limitată de a le utiliza, în special în contextul progreselor în ceea ce privește capacitățile sistemelor de apărare antirachetă. Însă o marină modernă, pe lângă faptul că permite Phenianului să egaleze puterea navală a Seulului, ar oferi Coreei de Nord capacitatea de a-și proiecta puterea, și chiar armele nucleare, în întreaga lume. Să fie clar pentru toți: atâta timp cât traficul oceanic rămâne vital pentru economia globală, controlul mărilor, sau cel puțin capacitatea de a proiecta interese asupra și peste ele, va rămâne o preocupare cheie a marilor puteri.

Post Scriptum: Deși comunicatul final al summitului NATO de la Haga a menționat cel puțin amenințarea pe care Rusia o reprezintă pentru alianță, summitul nu a prezentat noua strategie de contracarare a acestei amenințări, care a fost promisă pentru acest an, dar a fost abandonată după realegerea lui Trump. Așadar, NATO se află în situația paradoxală de a fi convenit asupra unor noi obiective ambițioase de cheltuieli, fără nicio mențiune explicită a scopului acestor bani. Summitul „fără surprize” al NATO de la Haga poate părea un succes diplomatic uimitor, dar ar putea ajunge să fie amintit în viitor ca un eșec politic a cărui tăcere a fost asurzitoare.