Călin Neacșu are 53 de ani, este jurnalist de război și spune că pentru el, poezia reprezintă salvarea de rutina jurnalistică. A debutat cu proză, în 2008, în limba franceză, iar anul trecut a publicat întâia-și carte de versuri. ”În poezie îmi eliberez frustrările din jurnalistică, vorbim de cele stilistice, pentru că ador ceea ce fac (n.r. ca jurnalist de agenție). Am nevoie de jurnalism, îmi trebuie, este adrenalina vieții cotidiene și, în egală măsură, am nevoie să mă pot liniști și dezvălui celorlalți și dincolo de această latură extrem de riguroasă”, spune autorul.

Volumul apărut la editura  Tracus Arte „Fantome sub altar” a fost lansat la Librăria „Cărturești”. Călin Neacșu a răspuns, pentru cititorii EVZ pasionați de poezie, la câteva întrebări.

Ai debutat cu proză. Și, prin natura meseriei, putem spune că ai scris proză all-life-long. Cum ai ajuns să scrii poezii?

Călin Neacșu :  Ca să fiu sincer, scriu poezie în mod constant încă din adolescență. Însă nu am simțit că ajunsesem la o « maturitate », la o calitate a conținutului care să merite să fie arătată publicului larg. Sigur, am împărtășit prietenilor apropiați textele mele, iar ei m’au încurajat și m’au îndemnat să fac un pas către publicare însă, probabil din cauza laturii mele mai exigente cu mine însumi, am preferat sa amân pâna s’a copt anul 2015 când am publicat, si la îndemnul tau, la editura Brumar, sub editarea lui Robert Șerban, primul meu volum de poezii « De azi într’o zi ».

E drept că am debutat cu proză, în anul 2008, când am publicat la TdB Editions, la Paris, în limba franceză, romanul “La mort du rabbin” (Moartea rabinului). Dar până și în La mort du rabbin e un « semn » către pasul ce urma să fie făcut șapte ani mai târziu către poezie, pentru că personajul principal, printre altele, scrie poezie, și câteva sunt dezvăluite cititorilor.

Despre cine sunt poeziile tale?

Călin Neacșu :  Poeziile mele sunt în mod deosebit despre Femeie, despre noțiunea de Femeie cu « F » mare în jurul căreia gravitează toate visele, toate dorințele, toate gândurile, toate țintele, toate obiectivele…. omenirii în general, și ale bărbatului în particular. Cu toate formele de iubire posibilă pentru noțiunea de Femeie. Și da, mă regăsesc 100% în bărbatul care scrie versurile J

Ai un mesaj?

Călin Neacșu :  Nu țin morțiș să transmit mesaje dar cu certitudine vreau să transmit emoții, sigur, și cu un strop de « mesaj » în ele. Nu consider însă că aș fi atins vreo dimensiune mesiancă în care ce spun « schimbă » soarta lumii. Dar vreau ca cele și cei care mă citesc să zâmbească, să se întristeze, să plutească, să leviteze, să se lase legați la ochi și să se lase purtați către o lume pe care cu siguranță nu o cunosc, o lume riscantă dar unde nu li se va întâmpla nimic rău.

Ai, fără doar și poate, o grafie aparte. Folosești apostroful, printre aletele. De ce?

Călin Neacșu :  E o decizie personală care poate fi interpretată ca o oarecare stare de nostalgie pentru alte vremuri ale gramaticii noastre. Pe de altă parte, apostroful e mult mai frumos decât cratima. Pur și simplu nu m’am putut abține și așa l’am adoptat și l’am impus în scrierea mea permanentă. Prietenii îmi sunt martori că inclusiv când scriu pe messenger tot apostrof folosesc.

La prima vedere s-ar spune că scrii poezii de dragoste. Întrebarea e: cât razboi e în poeziile tale?

Călin Neacșu :  Așa e, sunt  poezii de dragoste, cu toate nuanțele pe care am fost în stare să le găsesc și să le transmit. Dar nu numai. Îmi place să mă joc. Este o doză foarte mare de ludic, îmi place să inventez cuvinte, îmi place să clatin lucrurile despre care lumea crede ca nu pot fi mișcate, ador aliterațiile, și am o marcă a mea legată de « a » și care e ușor de identificat în poeziile mele deși mă străduiesc să nu abuzez de ea. Prima poezie din volum se numește « anotimpului a » iar o prietenă tare dragă din Arad nu’mi mai spune pe numele meu ci mi se adresează cu « a ». Am o relație specială cu divinitatea care intervine constant în textele mele chiar dacă, admit, latura erotică a unora dintre ele, sare mai ușor în ochi. Dar așa cum excelent a remarcat și poeta Ana Pușcasu la prezentarea timișoreana a volumului meu care a avut loc miercuri (15.06) la Carturesti (Mercy) îmi place să’i scot limba lui Dumnezeu. Pentru că îmi dau voie și pentru că și El îmi permite. 

Dar pace e?

Călin Neacșu :  Pace? Pacea e o noțiune prea îndepărtată pentru timpurile noastre…Nu cred că se poate iubi o Femeie în pace… Pacea e un timp pentru odihnă… Dar la mine, chiar și după moarte – când în acceptțunea generală intervine pacea -, la mine abia atunci începe viața.

Cum scrii ?

Călin Neacșu :  Nu am ritualuri și nu am modalități « consacrate » de a scrie. Până și poezia, și proza, tot jurnalistic le scriu. Adică atunci când e momentul, atunci când trebuie să se întâmple. Cei care îmi sunt apropiați știu că scriu pe fețe de masă, pe șervețele de hârtie și chiar pe cărti. Da. Dacă am cu mine o carte (ceea ce înseamnă că e o carte foarte bună), cu obrăznicie și fără a cere permisiunea autorului, scriu propriile mele gânduri printre ale lui. Mi’ar plăcea ca într’o zi, cineva, sa faca la fel și cu volumele mele… Să le scribălească pe toate paginile disponibile cu propriile’i gânduri creatoare. Aș fi fericit! Ar însemna că un spirit creator mă citește.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: