Calendarul Ortodox, 10 septembrie. Sfânta Muceniță Minodora, făcătoarea de minuni

Calendarul Ortodox, 10 septembrie. Sfânta Muceniță Minodora, făcătoarea de minuni

Credincioșii ortodocși sărbătoresc vineri, 10 septembrie, pomenirea mai multor sfinți. Printre aceștia, Biserică Ortodoxă o cinstește și pe Sfânta Muceniță Minodora.

Vineri, 10 septembrie, Biserica Ortodoxă o cinstește și pe Sfânta Muceniță Minodora. Femeile care poartă numele acesteia își sărbătoresc, în această zi, onomastica. Tot pe 10 septembrie mai sunt prăznuite și Sfintele Mucenițe Mitrodora și Nimfodora, surorile Sfintei Mucenițe Minodora.

Se face pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava, Sfintei Pulheria, împărăteasa, Sfinților Apostoli Apelie, Luca și Clement, Sfântului Petru Mărturisitorul, mitropolitul Niceei.

Calendarul Ortodox, 10 septembrie. Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora

Cele trei Sfinte Mucenițe că au trăit în vremea Împăratului Galeriu Maximian, în Bitinia. Datorită faptului că s-au dedicat credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, au primit darul facerii de minuni, potrivit relatărilor Calendarului Ortodox. Cele trei surori au ajutat oamenii chinuiți de diverse boli și probleme.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când conducătorul cetății a auzit despre faptele Sfintelor Mucenițe, le-a chemat la judecată. În momentul în care a văzut cât sunt de frumoase, a hotărât să le ducă la curtea imperială pentru a le mărita cu nobili, însă Sfintele Mucenițe au refuzat.

Din acest motiv, Sfânta Minodora a fost ucisă, iar surorile ei au fost întemnițate, ulterior fiind și ele omorâte pentru că nu au renunțat la credința în Mântuitorul Iisus Hristos.

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Minodora

Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Faceţi Milostivă pe Treimea Cea Nezidită, pe Care cu dreaptă credinţă aţi propovăduit-o, Măritelor Muceniţe, nouă celor ce cinstim acum Dumnezeieştile voastre nevoinţe, de Dumnezeu fericitelor.

Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cuvintele vrăjmaşului nu le-au băgat în seamă tinerele, fiind îngrădite cu arma credinţei celei Dumnezeieşti, ci au răbdat întreitele valuri ale chinurilor şi moarte fără dreptate pentru Hristos, Viaţa tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întărindu-se cu puterea cea preaputernică a Ziditorului, au luat vitejie bărbătească preacinstitele şi au surpat pe balaurul cel mare şi viclean, călcându-l cu picioarele. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Cămară Însufleţită şi Locaş Nepieritor, ca pe o Uşă Cerească şi ca pe o Masă Dumnezeiască, ca pe un Palat şi Scaun al Stăpânului, pe Maria cea Preacurată cu laude să o cinstim.

Sfântă Muceniţă Minodora, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind cu cugetul mort, din pricina lipsei de cunoştinţă, tiranul cel fără de lege silea pe Muceniţa Minodora, chinuind-o cumplit, să se lepede de Hristos, Viaţa noastră a tuturor.

Sfântă Muceniţă Minodora, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Judecătorul cel cumplit cu toiege îţi sfărâma mădularele, nedându-şi seama că-ţi împleteşte ţie cunună neveştejită, muceniţa, ceea ce nu ţi-ai clipit ochii de la privirea către Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Prin chinuri sfinte de trei ori fericitele muceniţe au aflat în ceruri avuţie şi laudă veşnică, apropiindu-se mai luminat de Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!