Calendar Ortodox, 5 februarie. Sfânta Agata, mucenița de o frumusețe rară

Calendar Ortodox, 5 februarie. Sfânta Agata, mucenița de o frumusețe rarăSursa: Arhiva EVZ

Calendar Ortodox, 5 februarie. Sfânta Muceniță Agata s-a născut în Sicilia, în secolul al III-lea, într-o familie bogată şi nobilă. Ea era creștină şi dorea să-şi închine viaţa lui Iisus Hristos. 

Sfânta Muceniță Agata era de o frumuseţe rară. Afost cerută în căsătorie de dregătorul Cvintian, însă a refuzat pentru că a ales să trăiască pentru Hristos. Apoi a fost încredințată unei femei necredincioase, Afrodisia, care ar fi trebuit să o facă să se lepede de Hristos.

Întâlnirea cu Sfântul Apostol Petru

Agata refuză acest lucru, motiv pentru care este supusă mai multor chinuri, printre multele suferinţe pe care le-a avut de îndurat se-numără şi aceea provocată de tăierea sânilor cu un clește.

Dar Sfântul Apostol Petru, luând înfăţişarea unui bătrân, vine la ea şi îi spune că are puterea să o vindece. Sfântul avea mâinile pline de doctorii. Sfânta Agata, însă, îi spune că este fecioară şi refuză să se dezgolească în faţa lui pentru a o vindeca, preferând să rabde durerea provocată de răni. Sfântul Petru îi spune, însă, că este trimis de Dumnezeu şi o poate tămădui fără să o atingă. După care, s-a făcut nevăzut. După ce Sfântul a dispărut, Agata şi-a privit trupul şi a văzut că toate rănile erau vindecate.

Sfânta Muceniţă Agata a fost omorâtă în chinuri

Agata a fost omorâtă în chinuri, din ordinul guvernatorului Quintian, în cetatea Catania, după ce a refuzat să păcătuiască în casa femeii bogate, Afrodisia. Aceasta avea cinci fete care trăiau în lux, petreceri şi desfrâu. Guvernatorul credea că o vor obişnui şi pe Agata cu o astfel de viaţă.

Agata dorea însă mai degrabă să moară decât să se lepede de Iisus Hristos. De aceea, încercările Afrodisiei au fost zadarnice. Sfânta Agata a decedat în temniţă, după multele chinuri la care a fost supusă. Datorită vindecării sale, este considerată a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân.

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Agata, ocrotitoarea femeilor

Agata cea cu nume mare, mireasă a lui Hristos nestricată, frumuseţe dumnezeiască pusă de o parte şi muceniţă împodobită, fă pomenire de cei ce te cinstesc cu credinţă, fecioară înfrumuseţată, ca să afle dezlegare de păcate cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta.

Ajută-mi, muceniţă, purtătoare de biruinţă, curată, ca Hristos, Judecătorul tuturor să-mi fie milostiv, cu rugăciunile tale, rogu-mă, prea cinstită. Şi nu înceta rugând pururea pe Cel milostiv să curăţească mulţimea greşalelor mele, ceea ce eşti podoaba mucenicilor. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro.