Calendar Ortodox 14 august. Sfântul Proroc Miheia, care a prezis că Isus Hristos se va naște la Betleem
- Simona Suciu
- 14 august 2022, 06:15
Calendar Ortodox 14 august. Sfântul Proroc Miheia a fost contemporan cu prorocul Isaia și, timp de 84 de ani, propovăduit cuvântul Domnului. Este prorocul care a prezis nașterea Domnului la Betleem.
Sfântul Proroc Miheia a făcut parte din tribul lui Iuda. Mai este cunoscut și sub numele de „Moresitul“, de la numele satului în care s-a născut (Moreset). A prorocit timp de 84 de ani, cu 660 înainte de întruparea Domnului. Potrivit scrierilor religioase, Sfântul Miheia a fost contemporan cu prorocii Isaia, Amos și Osea.
Nume sfânt
Numele Miheia este considerat a fi unul sfânt și se traduce „cel care este de la Dumnezeu“. Sfântul Proroc Miheia a dus mai departe cuvântul Domnului în timpul domniei a trei regi, după cum este menționat la începutul cărții sale prorocești:
„Cuvântul Domnului care a fost către Miheia din Moreset în vremea domniei lui Iotam, Ahaz și Iezechia, regii lui Iuda, când a avut vedenie pentru Samaria și Ierusalim" (Miheia 1:1).
A prezis nașterea Domnului
Sfântul Proroc Miheia l-a criticat aspru pe Ahav, împăratul Samariei, pentru viața sa păcătoasă. Ca să nu fie ucis de împăratul care vroia să se răzbune pentru cuvintele lui Miheia, acesta a fost nevoit să se ascundă în munți, unde a trăit mai mulți ani.
În timp ce se afla în pribegie a prezis distrugerea Samariei și a Ierusalimului. Cea mai importantă dintre prezicerile sale este însă aceea despre Betleem, despre care a spus că va fi locul nașterii Domnului.
Ucis de fiul împăratului
După moartea lui Ahav, Miheia a fost ucis de fiul acestuia care a vrut să își răzbune tatăl. Sfântul Proroc Miheia a fost înmormântat în satul său natal, Moreset. În timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare, Episcopul Zevin al Eleftheroposului a avut o „vedenie mistică“, în urma căreia au fost descoperite moaștele Prorocului Miheia, împreunp cu cele ale Prorocului Avacum.
Tot astăzi, se celebrează Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului și se face pomenirea:
Sfântului Mucenic Marcel, episcopul Apamiei;
Aducerii cinstitei Cruci în palatul imperial din Constantinopol;
Sfântului Mucenic Ursichie;
Sfântului Mucenic Simeon Trapezunteanul.